Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:33 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O săptămână de haos, cu încadrările anulate Nu pleacă nimeni din ISU Dobrogea. Deocamdată

ro

25 May, 2012 01:51 4088 Marime text
incadrare_Isu.jpgDupă ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să fie anulate documentele de încadrare pentru aproape 200 dintre angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, ca urmare a constatării că aceştia ar fi luat examenul pe nedrept, o stare de confuzie domneşte în instituţia constănţeană. Şi totuşi, surse judiciare dau asigurări menite să calmeze spiritele: sentinţa nu va fi pusă în aplicare. Cel puţin, deocamdată.

Surse avizate spun că, potrivit legislaţiei în vigoare, la acest moment şi până ce sentinţa nu va rămâne definitivă, nimeni nu poate fi obligat să plece din ISU Dobrogea şi actele nimănui nu vor fi anulate. Aşa cum arătam în ediţiile anterioare, printre alte dispoziţii, după ce Curtea Supremă i-a găsit vinovaţi pe ofiţerii din conducerea ISU Dobrogea de falsificarea lucrărilor a circa 200 de candidaţi la examenele din anul 2007, lucrările acestora au fost anulate. Totodată, instanţa a hotărât să anuleze şi documentele de încadrare pentru 192 de candidaţi „ale căror foi de concurs au fost falsificate". Potrivit DNA, este vorba despre documentele întocmite în urma falsificării lucrărilor de concurs de către mai mulţi dintre ofiţerii din conducerea ISU Dobrogea. În sentinţa pronunţată acum o săptămână de judecătorii Înaltei Curţi se arată că instanţa, în urma constatării infracţiunilor, a hotărât anularea mai multor înscrisuri, începând cu 205 foi de concurs falsificate pe numele a tot atâţia candidaţi.

Ce a anulat instanţa

De asemenea, instanţa a mai anulat „procesul verbal încheiat la data de 21.08.2007 de membrii comisiei de examen şi aprobat de inspectorul şef, cuprinzând rezultatele concursului de ocupare a unor posturi de subofiţeri organizat la ISU Dobrogea în perioada 9.07.2007-20.08.2007, numai cu privire la menţiunile referitoare la cei 205 candidaţi ale căror lucrări au fost falsificate (filele 23-43 vol. XXIII dosar de urmărire penală)". În plus, au fost anulate şi tabelele cu rezultatele finale obţinute de candidaţii care au susţinut examenul pentru ocuparea funcţiilor de subofiţer conducător auto şi servant, pe subunităţi, în ordinea descrescătoare a mediilor, afişate la sediul ISU Dobrogea, numai cu privire la menţiunile referitoare la cei 205 candidaţi ale căror lucrări au fost falsificate, acestea regăsindu-se la filele 42 - 55 din volumul XXII din dosarul de urmărire penală.

Diferenţa de 13 persoane

Şi, la final, au fost anulate şi documentele întocmite cu prilejul încadrării la ISU Dobrogea a celor 192 de candidaţi ale căror foi de concurs au fost falsificate. În acest context, este de precizat că diferenţa între cele 205 lucrări anulate şi cele 192 de dosare de încadrare anulate o reprezintă 13 persoane care, potrivit procurorilor, deşi ar fi beneficiat de sprijinul conducerii ISU Dobrogea la lucrarea scrisă, nu au reuşit să treacă de restul probelor din concurs. În tot acest haos al anulărilor, surse judiciare spun că sentinţa nu este executorie la acest moment. Cu alte cuvinte, nu poate fi pusă în executare, aşa încât cel puţin deocamdată nimeni nu poate fi îndepărtat din ISU Dobrogea ca urmare a anulării documentelor de încadrare. Rămâne de văzut dacă sentinţa va fi sau nu schimbată de judecătorii instanţei de recurs.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • ElGringo 25 May, 2012 07:15 Asa este, aveti dreptate, nimeni nu pleaca acum,dar nu au nicio sansa de scapare cel putin cei 192 de angajati cu dosare anulate. Intr-o luna se va da si definitivul si apoi incepe showul...procese, contestatii scandaluri