Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:29 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nu au voie să se apropie de Portul Constanţa sau de liniile de cale ferată Ainur Micu, Elvis Memet şi Mădălin Sabău, cercetaţi sub control judiciar

ro

23 Feb, 2015 00:00 1451 Marime text


Ainur Micu, Elvis Memet şi Mădălin Viorel Sabău vor fi cercetaţi sub control judiciar, conform deciziei emise, sâmbătă, de magistraţii din cadrul Judecătoriei Constanţa.


Iniţial, procurorii au cerut măsura arestului preventiv, dar judecătorii nu au acceptat-o şi au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Conform portalului instanţelor de judecată, pe durata controlului judiciar, cei trei bărbaţi trebuie să respecte mai multe obligaţii, printre care: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi de libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori vor fi chemaţi; să informeze de îndată judecătorul de drepturi şi libertăţi sau organul în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la secţia de Poliţie în a cărei rază teritorială domiciliază sau locuiesc fără forme legale, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori vor fi chemaţi.

Interesante în acest caz sunt obligaţiile impuse pe durata cercetărilor. Astfel, bărbaţii nu au voie să depăşească limita teritorială a municipiului Constanţa decât cu încuviinţarea prealabilă a organului în faţa căruia se află cauza. Mai mult decât atât, inculpaţii nu au voie să se deplaseze în zona Portului Constanţa, a liniilor de cale ferată de pe raza municipiului Constanţa şi a centrelor de colectare a fierului vechi. Totodată, cele trei persoane trebuie să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele lor de existenţă; de asemenea, ei nu au voie să deţină, să folosească şi să poarte arme.

Menţionăm că, până în acest moment, procurorii nu au dat publicităţii cauza pentru care cei trei sunt cercetaţi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii