Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:34 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nu are voie să conducă autovehicule Bucureşteanul Sinnep Kemal Baris, eliberat de Tribunalul Constanţa (video)

ro

24 Jul, 2013 00:00 2894 Marime text
După circa patru luni petrecute în spatele gratiilor, Sinnep Kemal Baris, din Bucureşti, judecat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, a fost pus în libertate. Decizia este definitivă şi a fost luată, ieri, de Tribunalul Constanţa. Bucureşteanul a ajuns în arest după ce ar fi provocat un scandal într-un fast-food.

Sinnep Kemal Baris este acuzat că, la data de 24 februarie, în jurul orei 03.20, a pătruns în incinta fast-food-ului „Istanbul Kebab” din municipiul Constanţa, unde l-a lovit cu palma peste faţă pe angajatul localului, deposedându-l de un cuţit de kebab pe care acesta îl avea asupra lui, provocând în acest mod scandal public. Toată scena a fost surprinsă de camerele video ale unităţii comerciale. Ieri, Tribunalul Constanţa, prin intermediul unei decizii definitive, a hotărât înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului, luată prin încheierea nr. 72 din 5 martie, cu măsura obligării inculpatului de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei de judecată. Pe durata acestei măsuri preventive, Sinnep Kemal Baris este obligat să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat (inclusiv la toate termenele de judecată), să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme, să nu comunice direct sau indirect, inclusiv prin mijloace electronice, cu martorii din cauză şi să nu conducă niciun autovehicul. Procesul lui Sinnep Kemal Baris continuă la Judecătoria Constanţa, următorul termen fiind stabilit pentru data de 6 septembrie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii