Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:00 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Noi am pierdut un prieten. Cerul a câştigat un înger” Nisipari, un sat îndoliat la înmormântarea Luciei Filote şi a lui Mihai Spirolani (galerie foto)

ro

14 Aug, 2013 00:00 6579 Marime text
„A sosit ziua plecării amândurora. Dumnezeu să vă ierte. Să vă aibă în pace”.

Lucia Filote, de 20 ani, fostă jucătoare a clubului de fotbal Şantierul Naval Constanţa, şi iubitul ei, Mihai Spirolani, de 25 ani, cadru militar, ambii din satul Nisipari, judeţul Constanţa, au fost conduşi, ieri, pe ultimul drum. Cei doi au decedat în accidentul rutier din data de 10 august produs pe drumul naţional 22 C. La înmormântarea tinerilor a luat parte tot satul, dar şi mai mulţi militari, colegi  de serviciu cu Mihai.
 
În continuare, pe Internet sunt postate mesaje în amintirea Luciei şi a iubitului ei, Mihai: „Sincere condoleanţe familiilor îndurerate. Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să mângâie sufletele celor rămaşi nemângâiaţi de tragica despărţire”, „Mare păcat. Îmi pare foarte rău. Dumnezeu să-i ierte! Nu îmi vine să cred”, „Îmi pare foarte rău. A fost un coleg foarte bun şi mereu plin de viaţă. Sincere condoleanţe. Dumnezeu să-i odihnească în pace”. „Mare păcat! Nu pot exprima în cuvinte regretul, chiar dacă nu i-am cunoscut!”, „Dumnezeu ştie că v-aţi iubit şi că o sa va iubiţi în continuare. Condoleanţe sincere. Dumnezeu să vă ierte”, „A sosit ziua plecării amândurora.

Dumnezeu să vă ierte. Să vă aibă în pace”. După cum arătam şi în ediţiile trecute, poliţiştii de la Rutieră spun că sâmbătă seara, în jurul orelor 17.30, Lucia a condus un autoturism pe DN 22 C, dinspre Constanţa către Medgidia. În momentul în care a ajuns la kilometrul 33 + 400 metri, din cauza neatenţiei în conducere şi a vitezei excesive, spun poliţiştii, şoferiţa a pierdut controlul direcţiei către partea stângă a sensului de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune lateral stânga cu un copac. În urma accidentului, Lucia şi Mihai, cadru militar la Ministerul Apărării Naţionale, pasager dreapta faţă, au decedat la faţa locului. Ionel Trifu de 24 ani, din Nisipari, pasager pe bancheta din spate, s-a ales cu răni multiple.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii