Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:13 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nicuşor Constantinescu, judecat de Tribunalul Tulcea? (rechizitoriu)

ro

27 Mar, 2015 00:00 2154 Marime text
Judecătoarea Valentina Boboc, din Curtea de Apel Constanţa, va analiza, pe data de 9 aprilie, cererea formulată de Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean, de strămutare a dosarului în care este judecat pentru că ar fi subfinanţat Centrul Militar Zonal. În circumscripţia Curţii de Apel Constanta se mai află Tribunalul Tulcea.
 
Contactat telefonic, Marius Mocanu, avocatul lui Nicuşor Constantinescu, ne-a declarat că solicitarea de strămutare a fost formulată având în vedere că imparţialitatea judecătorilor poate fi afectată în contextul expunerii cazului în media. Constantinescu nu se va afla pentru prima dată în atenţia judecătoarei Valentina Boboc. În luna februarie, magistratul a anulat mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui Nicuşor Constantinescu de judecătorul Lucian Lică, din Tribunalul Constanţa, şi a luat faţă de şeful suspendat al CJC măsura arestului la domiciliu. Mai mult decât atât, recent, Valentina Boboc a decis menţinerea în arest la domiciliu a şefului suspendat al CJC. În altă ordine de idei, Constantinescu a formulat, ieri, o contestaţie împotriva deciziei judecătoarei Iulia Cezara Suciu, din Tribunalul Constanţa, care a decis menţinerea sa în arest la domiciliu.
 
Nicuşor Constantinescu este judecat de Iulia Cezara Suciu, din Tribunalul Constanţa, pentru că ar fi subfinanţat Centrul Militar Zonal Constanţa. Următorul termen a fost stabilit pentru data de 15 aprilie.
 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu (abuz în serviciu) - DNA Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii