Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:43 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Muharrem Eren, judecat la Constanţa pentru infracţiuni privind frontiera de stat a României

ro

31 Mar, 2014 00:00 1095 Marime text
Muharrem Eren, cercetat în dosarul celor 29 de migranţi din Orientul Mijlociu descoperiţi de poliţiştii de frontieră constănţeni în apropierea ţărmului românesc al Mării Negre, va fi judecat la Constanţa pentru că ar fi săvârşit diverse infracţiuni privind frontiera de stat a României.
 
Concret, bărbatul a fost deferit justiţiei pentru racolare, îndrumare şi călăuzire a uneia sau mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, precum şi organizarea acestei activităţi de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei, de conducere a unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător, dar şi pentru punere în navigaţie a unei nave fără a avea echipaj minim de siguranţă. Primul termen a fost stabilit pentru data de 11 aprilie.

Amintim că, la data de 29 decembrie 2013, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au interceptat, la 3 mile marine travers de zona Chituc din judeţul Constanţa, o ambarcaţiune suspectă de migraţie ilegală, la bordul căreia se aflau 29 de migranţi din Orientul Mijlociu.Ulterior, în zona indicată, s-a dispus de urgenţă efectuarea unei misiuni cu două ambarcaţiuni din cadrul Grupului de Nave Constanţa.„Ambarcaţiunea suspectă avea probleme tehnice la sistemul de propulsie, ceea ce a determinat o navă a Gărzii de Coastă să o tracteze în zona bazinului portuar al GN Constanţa, în vederea efectuării controlului specific.Cercetările au stabilit că la bord se aflau 29 de persoane, din care 17 bărbaţi, 4 femei şi 8 copii. Persoanele depistate la bord au declarat că sunt cetăţeni afgani şi intenţionau să ajungă în ţări din spaţiul Schengen.13 persoane au necesitat intervenţie de specialitate din partea autorităţilor medicale din Constanţa, 11 fiind transportate pentru investigaţii la o unitate medicală, deoarece acuzau o stare febrilă”, conform reprezentanţilor Gărzii de Coastă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii