Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:56 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mogos a furat ca sa-si plateasca datoriile

ro

17 Jan, 2004 00:00 804 Marime text

Frica de camatari duce la infractiune

Un tanar in varsta de 25 de ani, din Eforie Nord, este cercetat in stare de retinere de politistii Sectiei 4 Constanta pentru savarsirea unei infractiuni de furt calificat. Costin Eduard Mogos este acuzat ca a sustras, in perioada 1-4 ianuarie, bunuri in valoare de 185 de milioane lei, chiar de la magazinul unde lucra ca paznic. Amplasata pe bulevardul constantean I.C. Bratianu, societatea "Sul Risc", pe care era angajat sa o pazeasca, avea bunuri de mare valoare. Mogos s-a decis sa fure intrucat avea mari datorii financiare, el datorand unor camatari suma de 1000 de dolari. In cele patru zile in care a fost singur in incinta societatii, el sustras mai multe costume de scafandru, o unitate de sudura, un compresor, un flex si alte multe bunuri, suma ridicandu-se la peste 180 de milioane de lei. El a fost ajutat de un prieten, Catalin Buju, care era posesorul unui autoturism, cu ajutorul caruia bunurile au fost transportate. Buju nu a stiut insa ca acele lucruri sunt de fapt furate, el crezandu-l pe Mogos care i-a spus ca acestea ii apartin. Infractiunea a fost descoperita pe data de 5 ianuarie, cand angajatii societatii s-au intors la serviciu. Imediat, Mogos a fost considerat suspect si dat in urmarire locala, dar toate incercarile politistilor de a-l gasi au fost sortite esecului. Mogos a fugit si a reusit sa valorifice o parte din bunuri, reusind in acest mod sa-si plateasca datoria fata de camatari. Stiind ca este urmarit, tanarul a stat pe la diverse hoteluri. El a mers la un moment dat acasa la parinti, dar tatal sau l-a alungat. Ultima noapte de libertate, ieri seara, a petrecut-o intr-un hotel, dar a doua zi a fost prins de catre politisti. Prejudiciul cauzat prin infractiune a fost recuperat in totalitate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii