Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:42 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Misterioasa descoperire a unui cioban. Şalupă abandonată, în judeţul Tulcea, burduşită cu geamantane pline cu cocaină

ro

24 Mar, 2019 06:28 13165 Marime text
Descoperire uluitoare în Tulcea, la câţiva kilometri de Sfântu Gheorghe. Aproape o tonă de cocaină a fost găsită ascunsă într-o şalupă
naufragiată, pe Dunăre, în apropiere de Sfântu-Gheorghe, judeţul Tulcea, potrivit Observator Antena 1.

Un cioban a văzut barca răsturnată şi a vrut să vadă dacă este cineva rănit, dar a avut marea surpriză să descopere 36 de saci cu peste 800 de kilograme de droguri, descărcate cel mai probabil de pe un vapor şi aduse la mal de contrabandişti.

Barca plină cu droguri a fost găsită întâmplător într-un golf aflat la aproape 12 kilometri de Sfântu Gheorghe.
 

”Eu am văzut nişte geamantane. Eu am dat telefon. Ei, în zece minute oamenii au venit. Eu le-am spus lor că am crezut că e vreun om înecat în şalupă”, a spus ciobanul.
 

Nimeni nu ştie deocamdată cui îi aparţine barca şi nici cum a ajuns acolo.

Valoarea celor aproape o mie de kilograme de cocaină poate ajunge la 200 de milioane de euro. Cel mai probabil, era vorba despre un transport ilegal care venea de pe mare, cred procurorii.

Sursa foto: Captură Observator
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • guadalajara 11 Apr, 2019 00:04 Politistul catre superior: - boss am gasit 500 kg cocaina in mare - 100 kg ai zis? - da sefu, 20kg