Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:50 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Minore obligate să se prostitueze Doi bărbaţi din Medgidia, încătuşaţi pentru proxenetism

ro

26 Sep, 2014 00:00 3629 Marime text
George Răducan, de 25 de ani, şi Dumitru Arapi, de 57 de ani, au fost încătuşaţi de poliţiştii din Medgidia după un flagrant organizat de oamenii legii.
 
O echipă formată din poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Medgidia, împreună cu poliţişti din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au realizat un flagrant, în baza unor activităţi specifice de supraveghere ce s-au derulat pe o perioadă de trei luni.

 Cum au acţionat oamenii legii


 Flagrantul a fost organizat la domiciliul lui Dumitru Arapi, zis „nea Miti“, care a fost filmat în timp a primit suma de 400 de lei de la doi investigatori sub acoperire din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale - IPJ Constanţa, ce au participat, autorizat, sub numele fictive de Ştefan Marcel şi Ion Gabriel. În schimbul acestei sume, bărbatul trebuia să le ofere celor doi „clienţi“ două prostituate. În casa bărbatului au fost găsite cinci tinere, dintre care trei minore de 16 ani. Potrivit anchetatorilor, bărbatul le găzduia de mai multe luni în locuinţa sa şi le determina să întreţină raporturi sexuale cu diferiţi bărbaţi, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 50 şi 100 de lei.
 
Potrivit anchetatorilor, asupra uneia dintre tinere a fost găsită suma de 100 de lei, bani despre care aceasta a declarat că i-a primit de la un client în scopul de a întreţine raporturi sexuale cu aceasta. În cauză, la locuinţa inculpatului Arapi Dumitru au fost găsite bancnotele marcate cu titlul PROXENET, precum şi prezervative nefolosite şi folosite, telefoane mobile şi bani, mai susţin organele de anchetă.

 Cum se desfăşura activitatea suspectului principal

 Persoanele de sex feminin practicau prostituţia, întreţinând relaţii cu mai mulţi clienţi (între doi şi opt clienţi zilnic, pentru fiecare dintre ele) la domiciliul lui Arapi Dumitru, care le punea la dispoziţie locuinţa sa şi le procura clienţi, mai susţin anchetatorii. Înţelegerea dintre bărbat şi tinere era ca, „nea Miti“ să primească jumătate din banii obţinuţi din prostituţie precum şi suma de 50 de lei pe lună de la fiecare dintre fete pentru plata consumului de apă.
 
Totodată, George Răducan ar fi constrâns-o prin violenţă pe una dintre persoanele de sex feminin, minoră în vârstă de 17 ani, să se prostitueze. Banii obţinuţi de aceasta erau împărţiţi în mod egal între cei doi bărbaţi, Dumitru Arapi şi George Răducan. Cel din urmă este presupus consumator de ţigări etnobotanice, fapt pentru care avea nevoie de bani pentru a şi le procura, el nerealizând alte venituri, susţin procurorii.
 
Ieri, cei doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii