Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:48 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Militari americani din Baza Mihail Kogălniceanu, implicaţi într-un accident rutier

ro

04 Dec, 2014 00:00 1701 Marime text


Poliţiştii de la Tulcea efectuează cercetări în cazul unui incident rutier în care a fost implicată, marţi seara, o maşină în care se aflau doi militari americani de la Baza Militară Mihail Kogălniceanu.


Autoturismul a derapat şi s-a răsturnat în afara carosabilului, pe raza comunei Baia din judeţul Tulcea, adică la limita teritorială dintre judeţele Constanţa şi Tulcea. În incident nu au fost implicate alte maşini sau alte persoane.

Poliţiştii nu au putut face publice alte detalii din anchetă, însă au confirmat incidentul rutier.

Militarii, ambii cu vârste până în 30 de ani, au refuzat să fie transportaţi la spital de echipajul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Tulcea. Ei au fost preluaţi de colegi şi duşi în baza militară.
Mai târziu însă, superiorii au decis să îi transporte la Urgenţa Spitalului Judeţean Constanţa, întrucât unul avea contuzii la nivelul capului, iar celălalt era rănit la un picior.

Ei au fost consultaţi de medici şi s-au întors în aceeaşi seară în bază, nefiind nevoie să fie internaţi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii