Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:40 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Articole de aproape 2 milioane de lei Mii de produse posibil contrafăcute, confiscate la Constanţa

ro

27 Mar, 2015 00:00 1916 Marime text
Poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au constituit o echipă comună de control împreună cu lucrătorii vamali, descoperind în trei containere sosite din China în Punctul de Trece a Frontierei (PTF) Constanţa Sud Agigea articole susceptibile a fi contrafăcute. Mărfurile ar avea o valoare de aproximativ 1.978.000 de lei dacă ar fi originale.
 
Primul container ticsit cu astfel de mărfuri a fost descoperit marţi. Mărfurile, 55.070 de mingi şi baloane din plastic susceptibile a fi contrafăcute, erau sosite pe adresa unei societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti.
Un al doilea container a fost descoperit miercuri, în intervalul orar 10.00 - 15.30. Articolele, 1.440 de figurine din plastic şi 3.232 de seturi de jucării din plastic, cu o valoare de aproximativ 378.000 de lei dacă ar fi originale, aveau ca destinaţie o societate comercială cu sediul tot în Bucureşti.
 Cel din urmă container, plin cu mărfuri ce trebuiau să ajungă de asemenea la o societate din Bucureşti, a fost depistat tot miercuri. Acesta conţinea 2.016 jucării - maşini din plastic - susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 100.000 de lei dacă ar fi originale.
 
Toată cantitatea de marfă, care purta însemnele distinctive ale unor firme cunoscute, a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali.
Poliţiştii de frontieră le-au întocmit dosare penale administratorilor societăţilor comerciale în cauză, doi cetăţeni români cu vârste de 53 de ani, respectiv 44 de ani, cu domiciliul în Bucureşti, respectiv Buzău, şi unul chinez, în vârstă de 27 de ani, cu reşedinţa în judeţul Ilfov, sat Fundeni.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii