Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:37 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mesaje sfâşietoare pentru Ionuţ. A murit, ieri, la ieşire din Valu lui Traian. Moartea salvatorului de meserie a întristat România

ro

26 Sep, 2019 06:13 15988 Marime text
 
Ieri dimineaţă, în jurul orei 07.00, la ieşire din Valu lui Traian, în zona cunoscută La Popas, a vut loc un teribil accident de circulaţie, în urma căruia a murit Ionuţ Marian Ailincăi, în vârstă de 26 de ani.

Tânărul, angajat al Spitalului Militar din Constanţa, din motive necunoscute, a pierdut controlul volanului şi a intrat cu viteză într-un copac. 

Maşina, o Skoda, cu numere de Bulgaria, s-a izbit de un copca, impactul fiind devastator pentru singurul ocupant al maşinii.

„Am fost solicitaţi să intervenim pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă apărute în urma unui accident rutier. Persoana, de sex masculin  fost extrasă din maşină de salvatorii de la descarcerare cu mijloacele specifice şi predată echipajului medical de terapie intensiva mobilă”, au transmis reprezentanţii ISU Dobrogea. 

Din păcate, după efectuarea protocolului de resuscitare, Ionuţ Marian Ailincăi, de loc din Poarta Albă, a fost declarat decedat de către medicii sosiţi la faţa locului.

Moartea celui care era şi el, salvator de meserie, a întristat întreaga Românie.

Şi de atunci, în mediul virtual, mesajele nu au mai contenit.

- „Offf, verişorul meu drag, erai mult prea tânăr”!
- „Doamne, ce tragedie”!
- „Păcat de tinereţea lui”!
- „Dumnezeu să îl odihnească în pace, să dea putere familiei sa meargă mai departe”.
- „Am văzut maşina, era imposibil să scape cu viaţa, Dumnezeu să-l odihnească”.
- „Trist, foarte trist ... Dumnezeu să îl ierte”!
- „Offf Doamne. La cum s-a încolăcit maşina nnu avea nicio şansă”!
- „Acolo i-a fost scris să moară! Mereu se moare în acea zona. Dumnezeu să îl odihnească”!

Tânărul împlinise 26 de ani pe data de 25 mai.
 
Sursa foto: Facebook+ZIUA de Constanta

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Bogdan 26 Sep, 2019 18:39 Dumnezeu sa il ierte ! Acest baiat a murit de asemenea si din prisma faptului ca primarul din comuna Valu lui Traian Florin Mitroi nu este capabil macar sa ceara de atatia ani un sens giratoriu in zona afacerii dansului ! Car se mai asteapta !? Au murit deja in jur de 10 oameni acolo care de asemenea trecea de pe un sens pe altul !