Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:24 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Medic şi asistent medical, trimişi în judecată de DNA

ro

16 Nov, 2016 16:23 1999 Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
  • Grigorescu Anca Domnica, la data faptei medic specialist în cadrul Serviciului de Expertiză Medicală al Casei Judeţene de Pensii Bihor, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (158 acte materiale)
  • Pelle Johannes Ladislaus, la data faptei asistent medical în cadrul Serviciului de Expertiză Medicală al Casei Judeţene de Pensii Bihor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată (10 acte materiale), complicităţii la infracţiunea de  luare de mită în formă continuată (24 acte materiale), dare de mită în formă continuată (3 acte materiale).
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în perioada 11 mai -11 iunie 2015, inculpata Grigorescu Anca Domnica,  în calitate de medic specialist în cadrul Serviciului de Expertiză Medicală al Casei Judeţene de Pensii Bihor, a primit în mod direct, repetat,  de la  persoanele care s-au prezentat  la cabinetul său medical sume de  bani care nu i se cuveneau, totalizând 27.036 lei.
 
Banii respectivi au fost primiți de inculpată în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în atribuţiile sale de serviciu respectiv în legătură cu:
  • emiterea deciziilor medicale asupra capacităţii de muncă a persoanelor care au solicitat încadrarea într-un grad de invaliditate,
  • efectuarea revizuirii medicale a pensionarilor de invaliditate aflaţi în evidenţă,
  • prelungirea concediului medical peste 90 de zile.
În aceeași perioadă, inculpatul Pelle Johannes Ladislaus a primit de la inculpata Grigorescu Anca Domnica mai multe sume de bani obținute de aceasta din urmă în modalitatea de mai sus, aspect cunoscut de asistentul medical. Totodată, inculpatul Pelle Johannes Ladislaus a preluat de la pacienţi acte medicale şi sume de bani, pe care ulterior le-a remis inculpatei Grigorescu Anca Domnica. 
 
În același context, inculpatul Pelle Johannes Ladislaus a primit în mod repetat,  de la  o parte din persoanele care s-au prezentat la cabinetul medical Grigorescu Anca Domnica, în scopul menționat mai sus, sume de bani din a căror valoare s-a putut stabili în mod cert doar suma totală de 1.122 lei. Acești bani au fost primiți de inculpat în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de asistent medical privind asigurarea activităţii de secretariat la cabinetul medical, la completarea deciziilor medicale în conformitate cu criteriile de diagnostic clinic şi funcţional, la întocmirea şi  evidenţa dosarelor existente etc.
 
În datele de 12 mai 2015, 03 și 11 iunie 2015, inculpatul Pelle Johannes  Ladisalus  i-a remis unui alt medic, în cabinetul acestuia, mai multe sume de bani care nu i se cuveneau, în legătură cu îndeplinirea unor acte care priveau aceleași aspecte, menționate mai sus.
 
În cauză, procurorii anticorupție au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile și  imobile ce aparțin inculpaților Grigorescu Anca Domnica și Pelle Johannes Ladisluas.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii