Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:21 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mai multe persoane din cadrul Spitalului Floreasca, sub urmărire penală

ro

29 Nov, 2016 15:07 2090 Marime text
Imagini pentru directia nationala anticoruptieProcurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspecții:
         
MACOVEI ALEXANDRU RADU, la data faptei manager al Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca), cu privire la săvârșirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (opt acte materiale),
 
GONTARIU MARINA-MAGDALENA, la data faptei şeful biroului achiziţii al aceluiași spital, cu privire la săvârșirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (două acte materiale),
 
MIHĂILĂ MARIAN, la data faptei şeful biroului achiziţii al aceluiași spital, cu privire la săvârșirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (șase acte materiale),
 
LASCĂR IOAN, la data faptei şeful Clinicii de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca), cu privire la săvârșirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (cinci acte materiale),
 
GALEA AUREL CĂTĂLIN, administrator al S.C. Gemedica S.R.L., cu privire la săvârșirea infracţiunilor de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (opt acte materiale), spălarea banilor,
 
BAYTAR (fostă BOUROŞU) ANDREEA MARIA, cu privire la săvârșirea infracţiunii de spălarea banilor,
 
S.C. GEMEDICA S.R.L., cu privire la săvârșirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (opt acte materiale),
 
În ordonanța procurorilor se arată că, "în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: în anul 2013, reprezentanți ai Spitalului Clinic de Urgență București (Floreasca) au încălcat normele și reglementările în vigoare atât cu privire la inițierea și organizarea unei proceduri de atribuire a contractului de achiziție publică de echipamente medicale necesare dotării Unității de îngrijire a arșilor gravi, cât și cu privire la derularea și executarea acordului cadru și contractelor subsecvente încheiate de unitatea spitalicească și SC Gemedica SRL, în baza cărora au fost achiziționate echipamente medicale supraevaluate în valoare totală de 18.643.437 lei.
 
Această conduită a dus la prejudicierea spitalului cu suma de 6.171.564,21 lei (inclusiv TVA) din care:
- 1.927.788,21 lei reprezentând diferenţa dintre preţul plătit de spital pentru echipamentele medicale şi preţul la care au fost achiziționate de S.C. Gemedica S.R.L. de la furnizorii săi
- 4.243.776 lei reprezentând contravaloarea barocamerei (care nu a funcționat vreodată).
 
Concomitent, s-a obținut un folos necuvenit în favoarea societății SC Gemedica SRL prin aceea că s-au făcut plăți în contul unor lucrări care au fost realizate necorespunzător ori care în realitate nu au fost realizate.
 
Concret, la data de 23 aprilie 2013, Ministerul Sănătăţii a emis un ordin privind înfiinţarea unităţilor de arşi. Ca urmare, s-a solicitat achiziţionarea echipamentelor medicale strict necesare dotării unei unităţi de îngrijire a arşilor gravi. Referatul de necesitate a fost întocmit de suspectul Lascăr Ioan, în calitate de şef al Clinicii de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă şi a fost aprobat de managerul spitalului, Macovei Alexandru Radu.
 
Ulterior, la data de 25 aprilie 2013, suspecta Gontariu Marina-Magdalena a elaborat documentaţia de atribuire, ce conținea caietul de sarcini cu specificaţii tehnice întocmit de şeful Clinicii de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă şi aprobat de managerul spitalului.
În cuprinsul acestei documentații s-a prevăzut printre altele:
          - valoarea totală estimată stabilită ca sumă a valorii fiecărui echipament medical în parte, fără să se regăsească în dosarul achiziţiei justificarea modului privind determinarea acesteia sau un alt document din care să rezulte fundamentarea acestor valori (studiu de piaţă, oferte furnizori, etc.),
          - atribuirea să se facă într-un singur lot, ceea ce a condus la îngrădirea accesului altor firme la procedura de achiziţie, având în vedere numărul mare de echipamente medicale (54) ce urmau a fi achiziţionate.
          De asemenea, la baza întocmirii specificaţiilor tehnice nu au existat documente din care să reiasă o consultare a pieţei, având în vedere că aceste echipamente aveau un grad ridicat de complexitate tehnică.
          Astfel, în urma procedurii de atribuire (licitație deschisă) a fost declarată câștigătoare oferta SC Gemedica SRL (singurul ofertant), administrată de suspectul Galea Aurel Cătălin, cu care la data de 23 iulie 2013, a fost încheiat un acord cadru pe o perioadă de 24 de luni şi o valoare maximă de 38.935.650 lei fără TVA.
          De precizat este faptul că firma respectivă a oferit preţuri ale echipamentelor identice sau aproape identice (diferenţe de 0,0001 %) cu cele estimate de spital.
          Ulterior, au fost încheiate (fără licitație publică, această procedură nemaifiind necesară), patru contracte subsecvente în valoare totală de 14.680.099,6 lei.
          Până la data de 29 aprilie 2016, echipamentele medicale achiziţionate încă din anul 2013 pentru Unitatea de îngrijire a arşilor gravi nu au fost utilizate în actul medical, cu excepţia celor din dotarea blocului operator, care au fost utilizate în perioada 5 noiembrie 2015 – 11 martie 2016, la un număr de 116 intervenţii chirurgicale.
 
De asemenea, până la aceeași dată, spitalul nu a încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti un contract pentru serviciile medicale furnizate prin unitatea de îngrijire a arşilor gravi. Medicamentele şi materialele sanitare utilizate în actul medical pentru cele 116 intervenţii medicale la blocul operator al Unităţii de îngrijire a arşilor gravi au fost trecute în evidenţa Secţiei clinice chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă.
Barocamera nu este funcţională şi nici instalată. Cu toate acestea, reprezentanți ai autorității contractante, împreună cu cei ai furnizorului, au semnat procese-verbale de recepţie şi procese-verbale de punere în funcţiune.
 
În perioada 2014-2015, suspecții Galea Aurel Cătălin și Baytar Andreea Maria, împuternicită să efectueze tranzacţii financiare, au disimulat adevărata natură a provenienței și a proprietății sumelor de 1.895.920 euro şi 536.000 lei, prin efectuarea de tranzacții financiare succesive la scurte intervale de timp (câteva zile) între diferite conturi bancare deținute de S.C. Gemedica S.R.L., și două societăți de tip off-shore.
 
Ulterior, sumele respective au fost retrase în numerar de suspecta Baytar Andreea Maria, cunoscând că sumele de bani provin din săvârșirea unor infracțiuni.
 
Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”, conform procurorilor DNA.
 
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii