Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:46 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mai are o şansă! Cum a pierdut Nicuşor Constantinescu procesul cu Rutiera (motivare)

ro

12 Oct, 2015 00:00 2403 Marime text


 Judecătorii au reţinut că Nicuşor Daniel Constantinescu „a fost surprins de aparatul radar, verificat metrologic şi declarat corespunzător, în timp ce se deplasa la volanul autoturismului marca Audi, cu număr de înmatriculare (…), pe DN2 E 85, la Km 149+100, în afara localităţii, cu viteza de 155 km/oră, fără a avea asupra sa permisul de conducere“

Dosarul în care Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, a pierdut, în prima instanţă, procesul cu Poliţia Rutieră, a ajuns pe rolul Tribunalului Buzău, unde se va lua o decizie definitivă. Până la acest moment, conform portalului instanţelor de judecată, nu a fost stabilit primul termen.
 
Amintim că, la jumătatea lunii iulie, Mihaela Camelia Cristescu, magistrat al Judecătoriei Râmnicu Sărat, i-a respins acţiunea lui Nicuşor Constantinescu, menţinându-i amenda contravenţională, în cuantum de 765 de lei, primită de la Serviciul Rutier Buzău. Nemulţumit, Constantinescu a atacat cu apel decizia Judecătoriei Râmnicu Sărat, dosarul fiind trimis spre soluţionare definitivă Tribunalului Buzău.  
 
Conform magistraţilor, în motivarea plângerii, Nicuşor Daniel Constantinescu a „invocat în principal nulitatea procesului-verbal de contravenţie, dată de lipsa calităţii agentului constatator şi a menţiunilor privind instituţia din care face parte acesta“.
 
„De asemenea, petentul (nr. Nicuşor Daniel Constantinescu) a invocat nulitatea procesului-verbal de contravenţie dată de lipsa semnăturii persoanei care a întocmit procesul-verbal de contravenţie, menţionând că la rubrica «semnături» se regăsesc două menţiuni olografe, caz în care nu se cunoaşte care este semnătura persoanei ce a întocmit procesul-verbal de contravenţie“.

 

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa a arătat că, „deşi s-a reţinut că a fost surprins la km. 149 +100 în afara localităţii (...), ca loc al săvârşirii faptei, nu există nicio dovadă a acestei afirmaţii, agentul constatator neprezentând un ordin de serviciu privind amplasarea şi staţionarea autoturismului instituţiei“.
 
„De asemenea, arată petentul (nr. Nicuşor Daniel Constantinescu) că nu s-a menţionat numărul de înmatriculare al autoturismului pe care era montat aparatul radar seria «ROM381» şi dacă acesta este omologat şi verificat metrologic. Mai arată petentul (n.r. Nicuşor Daniel Constantinescu) că nu există o dovadă a faptului că autoturismul instituţiei se afla în staţionare, în condiţiile în care nu s-a menţionat ordinul de serviciu privind deplasarea acestuia la locul staţionării în data şi orele menţionate în procesul-verbal de contravenţie. “
 
De partea cealaltă, reprezentanţii Poliţiei Rutiere au precizat în faţa instanţei că „petentul a fost surprins în afara localităţii şi înregistrat de aparatul radar în timp ce circula cu viteza de 155 km/oră“. Poliţiştii au mai arătat că aparatul radar este verificat metrologic şi declarat corespunzător, conform buletinului de verificare metrologică.
 
Având în vedere cele mai sus precizate, instanţa a reţinut că, la data de 24.03.2014, petentul a fost surprins de aparatul radar, verificat metrologic şi declarat corespunzător, în timp ce se deplasa la volanul autoturismului marca Audi, pe DN2 E 85, la Km 149+100, în afara localităţii, cu viteza de 155 km/oră, fără a avea asupra sa permisul de conducere.
 
„Abaterea a fost surprinsă de aparatul radar şi înregistrată pe CD-ul aflat la dosarul cauzei. Analizând cuprinsul procesului-verbal de contravenţie, instanţa reţine că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor OG 2/2001, fiind menţionată atât calitatea persoanei ce a întocmit procesul-verbal de contravenţie, instituţie din care acesta face parte şi conţine şi semnătura agentului constatator, cele două menţiuni olografe reprezentând calitatea agentului constatator (agent-şef adjunct) şi semnătura acestuia. Având în vedere situaţia de fapt reţinută, instanţa apreciază ca neîntemeiată excepţia nulităţii procesului-verbal de contravenţie, urmând a o respinge, iar pe fond apreciază ca neîntemeiată plângerea pe care, de asemenea, urmează a o respinge“, potrivit motivării.
 
În contextul motivelor anterior menţionate, Judecătoria Râmnicu Sărat a respins excepţia nulităţii procesului-verbal de contravenţie. Totodată, instanţa a respins şi plângerea formulată de Nicuşor Daniel Constantinescu împotriva procesului-verbal de contravenţie, seria (…) încheiat de IPJ (…) Serviciul Rutier, prin care a fost sancţionat contravenţional cu amendă contravenţională în cuantum de 765 de lei şi i-a fost aplicat „Avertisment“.
 
Decizia judecătorilor nu este definitivă, ea fiind atacată la instanţa superioară.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii