Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:10 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Legea prin care Consiliul Local Constanța a primit în administrare o parte din Lacul Siutghiol, declarată neconstituțională

ro

06 Oct, 2020 15:27 2082 Marime text


Astăzi, 6 octombrie 2020, Legea 42/2010, prin care Consiliul Local Constanța și alte două consilii locale au primit în administrare o suprafață din cuveta Lacului Siutghiol, inclusiv luciul de apă aferent, a fost declarată neconstituțională, în ansamblul său.

Constatarea privind neconstituționalitatea a fost făcută de Plenul Curții Constituționale, în cadrul controlului posterior promulgării.

Cu unanimitate de voturi, Plenul CC a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că Legea nr. 42/2010 privind darea în administrarea autoritățior administrației publice locale a unor bunuri aflate în domeniul public al statului este neconstituțională, în ansamblul său.

Instanța care sesizase Curtea cu excepția de neconstituționalitate este Tribunalul Constanța.


Printre prevederile Legii din 2010 este inclusă, printre altele, darea în administrarea Consiliului Local al Municipiului Constanța, dar şi a consiliilor locale din Năvodari şi Ovidiu a unei suprafețe de 1.077,22 ha din cuveta lacului Siutghiol, inclusiv luciul de apă aferent, aflate în domeniul public al statului și în administrarea Administrației Naționale Apele Române.

Totodată, prin acelaşi act normativ era dat în administrarea Consiliului Județean Tulcea un teren aflat în domeniul public al statului și în administrarea Administrației Rezervației Biosferei "Delta Dunării".


Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței de judecată care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Tribunalului Constanța.

Iată informațiile oficiale transmise de Curtea Constituțională cu privire la acest subiect:

I. În ziua de 6 octombrie 2020, Plenul Curții Constituționale, în cadrul controlului posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că Legea nr.42/2010 privind darea în administrarea autorităților administrației publice locale a unor bunuri aflate în domeniul public al statului este neconstituțională, în ansamblul său.


Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței de judecată care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Tribunalului Constanța.

Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii