Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:45 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La Gardă nu se stă pe roze? Burduja, contra-exemplul bunăstării renumite a gardiştilor (documente)

ro

07 Jan, 2011 14:47 5603 Marime text

garda.jpgÎn ciuda imaginii idilice a traiului angajaţilor Gărzii Financiare Constanţa conturată de declaraţiile de avere ale comisarilor financiari analizate până la acest moment, s-ar părea că lucrurile nu stau tocmai pe roze. Sau, cel puţin, aşa reiese din documente. Contra-exemplu al bunăstării renumite a gardiştilor constănţeni pare să fie Dorian Burduja, comisar superior I la Gada Financiară Secţia Constanţa. Concret, balanţa averii sale pare să se încline în cazul lui Burduja mai degrabă în favoarea datoriilor înregistrate la mai multe bănci, decât în favoarea eventualelor bunuri.  

Astfel, conform declaraţiei de avere pe care comisarul a completat-o pentru anul 2008, acesta spre deosebir de colegii săi nu deţinea nici terenuri, nici maşini, ci un apartament de 92.53 de metri pătraţi, cumpărat în 2005 împreună cu soţia sa, Irina. De altfel, pentru achiziţionarea imobilului, gardistul a fost nevoit să suporte o garanţie reală imobiliară. Lipsit de active financiare sau de acţiuni, Dorian Burduja a completat în schimb cu sârg rubrica „datorii“. Astfel, acesta nota în anul 2008 faptul că are două credite, în valoare totală de 155.000 de lei la Volksbank România, contractate în anii 2005-2006 şi scadente în 2016 şi, respectiv 2033. Totodată, Burduja a precizat că mai are o datorie de 30.000 de lei la CEC, scadentă în 2017, dar şi că trebuie să returneze 10.000 de euro către Raiffeisen Bank în 2012, în baza unui contract de împrumut încheiat în 2006.


Garanţii mobiliare pentru împrumut

De altfel, pentru returnarea împrumutului în euro, pe numele lui Burduja a fost înscrisă o garanţie mobiliară, ce urmează să expire la data de 29 septembrie 2011. Potrivit www.vrajitorul.eu, este vorba despre o „cesiune de venituri (cu titlu de garanţie) cu privire la toate veniturile şi creanţele prezente şi viitoare realizate din salarii, pensii, prestare de activităţi independente, comisioane, chirii, orice alte venituri şi toate drepturile aferente acestora, rezultând din contracte de muncă, de prestări servicii, de colaborare, de agent, de închiriere şi asimilate sau în legătură cu acestea conform contractului de cesiune de venituri încheiat la data de 21.09.2006“. Se mai arată că „garanţia este constituită pentru garantarea creanţei de EUR 10.000, la care se adaugă proce obligaţii de plată, prezente şi viitoare, determinate sau determinabile, asumate de debitor faţă de creditor, care include, fără a se limita la, dobânzile acumulate şi neachitate, inclusiv cele majorate, comisioanele, precum şi toate costurile, taxele şi cheltuielile ocazionate direct sau indirect de încheierea/executarea contractului de credit şi/sau contractului de cesiune şi/sau de acordarea creditului, conform contractului de credit nr. RF35842533315/21.09.2006“. În ceea ce priveşte veniturile gardistului, acesta a declarat un venit net anual încasat de la Garda Financiară Constanţa de 39.657 de lei pentru anul 2007, în timp ce soţia sa, angajat al Trezoreriei Constanţa, a realizat 14.400 de lei.

În 2009, acţionar la Oil

Lucrurile par să se fi schimbat uşor în 2009, în favoarea lui Dorian Burduja, acesta devenind acţionar al SC Oil Terminal SA Constanţa cu 9.700 de acţiuni, în valoare de 2.500 de lei, după cum se arată în declaraţia de interese a acestuia. De asemenea, gardistul a mai precizat în aceeaşi declaraţie că este membru al Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici. În rest, potrivit declaraţiei de avere a comisarului, situaţia pare să stea la fel ca în anul precedent în privinţa bunurilor deţinute de acesta, Burduja putându-se lăuda doar cu apartamentul de 92 mp şi cu datoriile la bănci. La capitolul venituri, Dorian Burduja a notat un venit net de 1.706 lei, încasat de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa şi 53.472 de lei, luaţi de la Garda Financiară Constanţa. La rândul său, soţia comisarului, Irina, a realizat un venit de 7.200 de lei, reprezentând indemnizaţia pentru creşterea copilului, şi 3.774 de lei încasaţi de la Administraţia Finanţelor Publice Constanţa. Este de menţionat în ceea ce o priveşte pe Irina Burduja că aceasta a fost citată într-un proces intentat Poliţiei Rutiere Constanţa de un anume Valeriu Marian Mocanu. Cazul a fost înregistrat pe rolul Secţiei civile a Judecătoriei Constanţa pe data de 5 noiembrie 2008, sub numărul 24517/212/2008, fiind vorba despre o plângere contravenţională împotriva procesului verbal seria CC nr. 1302782 întocmit de lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa. În proces, Irina Burduja a avut calitatea de intimat, iar pe 29 ianuarie 2009, Judecătoria Constanţa a respins plângerea ca nefondată.

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii