Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:35 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La cererea DIICOT Constanţa Cercetaţi pentru fraude informatice, menţinuţi în arest

ro

19 Apr, 2013 00:00 2683 Marime text
Sorin Mîrza, Alexandru Ionuţ Iatan, Valentin Vizireanu, Şerban Valerică Stan, Cristian Dobre, Daniel Florin Mache şi Bogdan Alexandru Radu, cercetaţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în dosarul unor presupuse fraude informatice, rămân în arest.

Decizia a fost luată de Tribunalul Constanţa, instanţă care a admis propunerea formulată de DIICOT privind prelungirea arestării preventive dispuse faţă de inculpaţii mai sus precizaţi. Pe cale de consecinţă, Tribunalul a prelungit cu 30 de zile, de la 23 aprilie până la 22 mai, măsura arestării preventive dispusă faţă de cele şapte persoane. Decizia Tribunalului nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. Amintim că, în acest dosar, mascaţii au efectuat 26 de percheziţii, dintre care 23 la Constanţa, la locuinţele mai multor persoane suspectate că au obţinut fără drept datele unor conturi pe care le-au folosit pentru cumpărături on-line din străinătate. Bunurile ar fi fost trimise în România, unde erau valorificate, iar banii erau însuşiţi de membrii grupării. În cauză s-a cooperat cu autorităţile judiciare din Germania, patru dintre membrii grupării fiind arestaţi acolo pentru fapte similare. Prejudiciul estimat de anchetatori până în prezent este de aproximativ 300.000 de euro, iar în urma percheziţiilor au fost descoperite şi ridicate mai multe computere, parfumuri, un autoturism de lux, sute de articole sportive despre care existau indicii că au fost comandate din străinătate prin intermediul conturilor compromise, urmând a fi valorificate. Valoarea totală a bunurilor ridicate este de aproximativ 150.000 de euro.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii