Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:01 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Județul Constanța. Un bărbat a fost arestat preventiv pentru încălcarea ordinului de protecție

ro

09 Dec, 2021 20:20 2512 Marime text


La data de 8 decembrie a.c., polițiști din cadrul Postului de Poliție Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat, de 66 de ani, pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești, prin încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție emis împotriva sa. 



La data de 7 noiembrie a.c., polițiștii Postului de Poliție Mihail Kogălniceanu au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la un conflict în familie, în localitatea Mihail Kogălniceanu, la fața locului fiind identificat bărbatul în cauză, dar și pe fosta sa soție, de 63 de ani, care prezenta echimoze și escoriații la nivelul feței.



La aceeași dată, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile, pe numele bărbatului, fiind totodată întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.



În aceeași zi, bărbatul a încălcat măsurile impuse prin ordinul de protecție provizoriu, fapt pentru care cercetările au fost extinse, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și încălcarea, de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție provizoriu, a oricăreia dintre măsurile prevăzute și dispuse prin ordinul de protecție, acesta fiind reținut, pentru 24 de ore, și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.



La data de 8 noiembrie a.c., acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, care a dispus măsura controlului judiciar.



Potrivit IPJ Constanța, la data de 13 noiembrie a.c., bărbatul a încălcat măsurile impuse prin ordinul de protecție, iar procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria au sesizat instanța de judecată cu privire la revocarea și înlocuirea măsurii controlului judiciar cu cea a arestului preventiv.



Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. 

Sursa foto(cu rol ilustrativ): Facebook/ Poliția Română
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii