Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:49 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judeţul Constanta. Tragedii teribile în weekend. Drogaţi pe şosele, copii traumatizaţi, şase copii orfani, mormane de fiare

ro

07 Jan, 2020 00:00 2508 Marime text

Primul weekend din 2020 a fost unul încărcat de evenimente la malul mării, în judeţul Constanţa, fiind plin de accidente rutiere. Un bărbat şi-a pierdut viaţa şi a lăsat în urma sa şase copii, dintre care un bebeluş.


Pe 5 ianuarie, în jurul orei 15.20, o femeie de 28 de ani a condus un autoturism pe DJ 226 şi, ajungând la intersecţia cu DN 22, nu a respectat semnificaţia indicatorului cedează trecerea, a pătruns în intersecţie şi a intrat în coliziune cu două autoturisme care se deplasau pe DN 22, dinspre Ovidiu către Tulcea. În urma coliziunii, unul din cele două autovehicule care se deplasa pe DN 22 a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 49 de ani. A rezultat vătămarea corporală uşoară a unui conducător auto şi a doi minori, în vârstă de 9, respectiv 12 ani, care se aflau în primul autoturism, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa, Andreea Iliescu.
 

Au găsit droguri asupra şoferului


Un accident rutier grav a avut loc duminică după-amiază, în staţiunea Mamaia - zona La butoaie. Trei autoturisme au fost implicate în eveniment, în urma carambolului rezultând rănirea a cel puţin două persoane care au rămas încarcerate. Autoturismele - două marca Audi şi unul Volkswagen – au fost serios avariate. SAJ Constanţa a transmis că erau cinci victime în total, conştiente: patru adulţi şi un copil (de aproximativ 10-11 ani). La faţa locului au intervenit trei echipaje SAJ B2, un echipaj SAJ C2, două echipaje SMURD B şi un echipaj de descarcerare.


Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanţa, Andreea Iliescu, conducătorul auto nu a putut fi testat, însă i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În autoturism a fost găsit un pliculeţ, iar asupra pasagerului dreapta din autoturism au fost găsite alte 18 pliculeţe cu substanţă vegetală susceptibile a avea efect psihoactiv.


Duminică, în staţiunea Mamaia, un bărbat de 30 de ani a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia cu direcţia către oraşul Năvodari şi, ajungând în dreptul unui hotel, a pierdut controlul asupra direcţiei spre sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu alte două autoturisme care se deplasau din sens opus, dinspre Năvodari către Constanţa. A rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto care ar fi provocat accidentul şi a pasagerului din acelaşi automobil, de 23 de ani. De asemenea, a mai rezultat vătămarea corporală uşoară a unei minore în vârstă de nouă ani şi a unei pasagere (60 ani) din primul automobil, care se deplasa regulamentar, şi a conducătorului auto (30 ani) şi a pasagerului (53 ani) din cel de-al doilea automobil, care se deplasa regulamentar.


Şase minori, orfani de tată


Pe 4 ianuarie, în jurul orei 17.20, un bărbat de 33 de ani a condus un autoturism pe DJ 392, dinspre comuna Independenţa către satul Dumbrăveni, potrivit unui comunicat de presă al IPJ Constanţa. Ajungând în apropierea intersecţiei, cu DJ 391A, autoturismul a intrat în coliziune cu un atelaj hipo, condus de un bărbat de 43 de ani, care se deplasa în faţa sa, în acelaşi sens de mers. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, precum şi a conducătorului si pasagerului atelajului hipo. Ulterior, conducătorul atelajului hipo a decedat, se mai arată în comunicatul poliţiei.


Şi cum orice accident naşte o adevărată dramă, şi în acest caz totul funcţionează după aceleaşi şabloane. Şase copii au rămas orfani, cel mai mic având doar 4 luni. Traiul sărăcăcios al familiei a înduioşat opinia publică.



 

Patru victime, între Lumina şi Năvodari


Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ a fost solicitat să intervină între Lumina şi Năvodari, judeţul Constanţa, în cursul zilei de 5 ianuarie. Un accident rutier s-a produs lângă depozitul de cereale. În urma impactului, au rezultat patru victime conştiente. În accident sunt implicate trei autoturisme. La faţa locului s-au deplasat trei ambulanţe Saj B2 şi un echipaj Smurd B. Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa a transmis că accidentul s-a soldat cu patru victime: doi adulţi şi doi copii, stabili. Aceştia au fost transportaţi la spital.
 

Panică la mall


Momente de panică la un mall din Constanţa. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ a fost solicitat să intervină în municipiul Constanţa, la City Park Mall, sâmbătă seara. A fost activată alarma de incendiu de la cinema, iar mai multe persoane au fost evacuate pe acoperiş. Purtătorul de cuvânt al ISU „Dobrogea“ a declarat că este vorba despre un accident - un şofer a intrat cu autoturismul în alarma de incendiu. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere şi un echipaj de prim răspuns.


„Persoanele s-au întors în cinema. Pompierii verifică căile de evacuare. Nu au fost persoane care să aibă nevoie de îngrijiri medicale”, a mai transmis purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea. Potrivit ISU Dobrogea, alarma a fost activată de un autovehicul care a lovit instalaţia de sprinklere. Au fost activate şi stropitoarele de tip sprinkler pentru plafon din parcarea subterană a centrului comercial. „Alarma a fost activată de un autoturism care a lovit instalaţia de sprinklere, la -2”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea.


Citeşte şi:

UPDATE Carambol rutier grav în staţiunea Mamaia! Două persoane, încarcerate în urma impactului dintre trei maşini (galerie foto+video)

Panică la City Park Mall Constanţa Un şofer a intrat cu maşina în alarma de incendiu. Persoane evacuate pe acoperiş (galerie foto + video)

Carambol pe DN22, dinspre Ovidiu către Tulcea. Trei victime, printre care doi copii

UPDATE Judeţul Constanţa. Carambol între Lumina şi Năvodari. Patru victime. Echipajele de intervenţie, la faţa locului

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii