Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:24 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Judeţul Constanţa. Accident rutier grav. Șoferul era beat. Două victime

ro

29 Jan, 2020 01:42 7943 Marime text
 
Un grav accident rutier a avut loc, potrivit reprezentanţilor ISU Dobrogea Constanţa, în jurul orei 01.00, la ieşire din Bărăganu, judeţul Constanţa.

Apelantul a anunţat salvatorii că un autoturism a intrat într-un pom.

În urma evenimentului rutier au rezultat două victime, cooperante, neîncarcerate.

La locul indicat au fost trimise un echipaj SMURD precum şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Constanţa pentru a oferi ajutorul medical de specialitate victimelor.

Tot acolo se află şi echipaje ale Poliţiei Rutiere Constanţa care au demarat o anchetă pentru a afla cum s-a petrecut accidentul.

UPDATE: Purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, Cristina Vasile, a declarat cu privire la accident:

La data de 29 ianuarie a.c., în jurul orei 01.00, un bărbat, de 50 de ani, a condus un autoturism pe raza localității Băraganu, dinspre DJ 381 catre localitatea Lanurile, iar în apropierea intersecției cu strada Islazului, a pierdut controlul direcției de mers, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate.

În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală  a doi pasageri, ambii fiind transportați la Spitalul Judetean Constanța.

Conducătorul  auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceasta fiind condus la spital pentru prelevarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.



În cauză a fost întocmit dosar penal.


Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanta  
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii