Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:00 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judecătoarea Daniela Panioglu l-ar fi scos de sub control judiciar pe Eugen Bogatu, fostul şef al Direcţiei Domenii Portuare (documente)

ro

25 Nov, 2015 00:00 4440 Marime text


Acest dosar s-a aflat, potrivit surselor noastre, şi în faţa judecătorului Damian Dolache, ginerele lui Stelian Duţu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) şi al vechiului PD Constanţa.

Trei judecători din cadrul Curţii de Apel Bucureşti au acordat, ieri, un nou termen în dosarul UCM Reşiţa. Aşa cum precizam şi în ediţiile trecute, inculpaţii cauzei sunt Adrian Chebuţiu, preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general al SC UCM Reşiţa SA, Adrian Coriolan Preda, director executiv al UCM Reşiţa (la data trimiterii în judecată), afaceristul Said Baaklini, precum şi Eugen Bogatu, fost director al Direcţiei Domenii Portuare din Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime“ SA Constanţa. În primă instanţă - Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, Bogatu a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, Baaklini a primit şapte ani, iar Chebuţiu şi Preda au luat câte cinci ani de închisoare.
 
Ieri, judecătorii Vasile Băjan şi Năstase Ovidiu Richiţeanu, din Curtea de Apel Bucureşti, au menţinut măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de Eugen Bogatu, fost director al Direcţiei Domenii Portuare din Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime“ SA Constanţa, pe o perioadă de 60 de zile. Decizia este definitivă.
 
De menţionat că opinie separată a făcut judecătorul Daniela Panioglu, care ar fi dorit revocarea măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de Bogatu.
 
Tot Curtea de Apel Bucureşti a mai hotărât menţinerea sub control judiciar a lui Adrian Chebuţiu, Adrian Coriolan Preda, dar şi a lui Said Baaklini, pe o perioadă de 60 de zile.
 
Următorul termen al dosarului a fost stabilit pentru data de 7 decembrie.
 
Cei patru inculpaţi au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Potrivit acestora, „la data de 31 august 2010, ca rezultat al unei înţelegeri anterioare, SC UCM Reşiţa SA a emis o factură din care rezulta că ar fi vândut către SC Libarom Agri SRL un număr de patru motoare, contra sumei totale de 250 de milioane de euro plus TVA“.
 
 

„Factura a fost emisă pe baza unui contract conţinând obligaţii fictive pentru cei doi contractanţi. Motoarele respective erau într-o avansată stare de degradare, nu erau funcţionale, erau alcătuite din piese uzate, demontate de la alte instalaţii. În aceste condiţii, prin constatare tehnico-ştiinţifică administrată în cauză a rezultat că valoarea reală a mărfii respective era de aproximativ 214.000 de euro, adică de circa 50 de ori mai mică decât cea consemnată în factură“, conform celor de la Anticorupţie.  
 
Revenind la Daniela Panioglu, magistratul care l-ar fi scos de sub control judiciar pe Eugen Bogatu, la data de 18 iunie 2014, aceasta a decis ca Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, să rămână sub control judiciar. Tot atunci, Panioglu a menţinut hotărârea Tribunalului Bucureşti prin intermediul căreia s-a respins cererea de revocare a măsurii controlului judiciar şi i s-a încuviinţat lui Constantinescu să părăsească teritoriul României în perioada 6 - 11 iunie 2014, pentru a se deplasa la unitatea medicală Johns Hopkins Chicago.
 
Nu este de trecut cu vederea faptul că Daniela Panioglu este judecătorul dosarului în care Valentin Răducu Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi fost consilier al fostului primar al Constanţei, Radu Mazăre, este acuzat de divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, de trafic de influenţă şi de complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori de permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
 
În dosar, tot în faţa judecătoarei Panioglu se află Dan Emil Manolachi, fost angajat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Poliţiei Judeţului Constanţa, Geanina Lavinia Cazan, fosta şefă a cabinetului secretarului de stat Preda şi fost director comercial al Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile SA, Andrei Ștefan Caunii, reprezentant al unei societăţi pe acţiuni (Novensys Corporation, conform presei centrale), Octavia Mihaela Vasile, Cătălin Radu, administrator al unei societăţi comerciale, Tudor Gabriel Bohîlţeanu, consilier personal al ministrului Transporturilor, şi Elena Simona Hulubariu

Averea 

Conform celei mai recente declaraţii de avere, document pus la dispoziţie de Consiliul Superior al Magistraturii, Daniela Panioglu deţine, din 2013, o parte dintr-un teren extravilan, în Galaţi, în suprafaţă de 20.000 de metri pătraţi, o altă parte, din 2014, tot dintr-un teren extravilan situat în Galaţi, în suprafaţă de peste opt hectare, o casă în localitatea Voluntari (judeţul Ilfov), în suprafaţă utilă de 90,80 de metri pătraţi, un apartament, din 2011, în Bucureşti, în suprafaţă de peste 100 de metri pătraţi, dar şi o jumătate dintr-un apartament situat în Galaţi.

Sute de acţiuni la un operator portuar 

Magistratul conduce un autoturism marca Dacia, model Logan, fabricat în 2005. În declaraţia de interese completată pe data de 7 iunie 2013, Daniela Panioglu a menţionat că deţine un certificat de acţionar, cu 800 de acţiuni, în valoare de 5.770 de lei, la SC Romportmet SA Galaţi.

Foto: Said Baaklini - Sursa foto: curentul.ro

Citeşte şi 
Secrete de stat la schimb pentru o funcţie de conducere în IPJ Constanţa. Dosarul, amânat pentru 18 martie (document)
Nicuşor Constantinescu, şeful CJC, rămâne sub control judiciar. Decizia este definitivă
Valentin Preda şi periclitarea securităţii naţionale - Fostul consilier al primarului Radu Mazăre, judecat de un om cu sute de acţiuni la un operator portuar (DOCUMENTE)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii