Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:04 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judecătoarea Caragaţă l-ar vrea în arest pe Nicuşor Constantinescu (galerie foto)

ro

24 Jun, 2014 00:00 1956 Marime text
Judecătorii din cadrul Tribunalului Bucureşti au înlocuit, ieri, la cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, măsura controlului judiciar cu cea a arestului preventiv, în dosarul în care Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), a fost trimis în judecată pentru complicitate la trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice cu obţinerea de foloase necuvenite, dar şi pentru 21 de infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu obţinerea de foloase necuvenite. Conform luju.ro, judecătoarea care a dispus măsura mai sus precizată a fost Luisa Caragaţă, din Tribunalul Bucureşti. Hotărârea nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.
Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa , a formulat mai multe cereri succesive prin care a solicitat încuviinţarea părăsirii teritoriului României, pentru a se deplasa în Statele Unite ale Americii, în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale. Cererile au fost admise prin ordonanţele din datele de 3, 23 aprilie, 16 şi 20 mai, prin care i s-a încuviinţat părăsirea teritoriului României până la data de 5 iunie. Pe data de 4 iunie, Tribunalul Bucureşti i-a încuviinţat şefului CJC să părăsească teritoriul României în perioada 6 - 11 iunie, pentru a se deplasa la unitatea medicală Johns Hopkins, SUA. Procurorii Anticorupţie au cerut arestarea lui Nicuşor Constantinescu pentru că acesta nu s-a întors în ţară în termenul impus de organele judiciare. Avocatul şefului CJC, Marius Mocanu, a declarat, după înlocuirea controlului judiciar cu cea a arestului preventiv, că Nicuşor Constantinescu nu poate reveni în România, din cauza stării sale de sănătate.

Ce spune legea?

În cazul în care mandatul de arestare va fi pus în aplicare, iar şeful CJC va fi adus în ţară, acesta poate fi supus tratamentului medical şi sub pază permanentă, nu doar în reţeaua medicală a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Caragaţă şi procurorul Bodean

De menţionat că Luisa Caragaţă a fost numită judecător prin decret prezidenţial, la începutul lunii februarie 2010. Prin acelaşi decret prezidenţial a fost numit procuror şi Andrei Bodean, în prezent procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. După cum arătam şi în ediţiile trecute, pe data de 25 aprilie, Bodean l-a trimis în judecată pe Nicuşor Constantinescu pentru abuz în serviciu în formă continuată.

Citeşte rechizitoriul aici.

De asemenea, pe data de 27 mai, şeful CJC a fost trimis în judecată şi de Ana Dana, procuror DNA din Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, alături de Adrian George Gâmbuţeanu, directorul general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa (RAJDP) Constanţa.

Citeşte rechizitoriul aici.

Dosarele au fost trimise spre soluţionare Tribunalului Bucureşti.

De menţionat că procurorii DNA au mai cerut arestarea şefului CJC Tribunalului Bucureşti şi în luna martie, însă Radu Alexandru Nestor, fost magistrat al Judecătoriei Constanţa, a respins solicitarea organelor de anchetă. Drept urmare, Nicuşor Constantinescu a fost pus în libertate, sub control judiciar, după 24 de ore petrecute în arest.
 
Ieri, Consiliul Judeţean Constanţa a precizat, prin intermediul unui comunicat de presă, că „solicitarea DNA de a cere arestarea preventivă pentru 30 zile şi încuviinţarea acesteia de către Tribunalul Bucureşti nu este altceva decât o încercare disperată de a aduce în spaţiul public un alt scandal de presă, care să îl pună în umbră pe cel iscat de fratele preşedintelui României, Mircea Băsescu“. „Din păcate, aceste jocuri de culise nu ţin cont de viaţa unui om, care, prin această decizie, este condamnat la moarte, Nicuşor Constantinescu urmând ca în Statele Unite ale Americii sa fie supus unui proces de radioterapie, singurul care îi poate oferi speranţa la viaţă“, potrivit aceluiaşi comunicat.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii