Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:47 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ironia sorții Victima unui furt s-a ales cu dosar penal. Iată ce s-a întâmplat

ro

04 Sep, 2020 18:07 1744 Marime text
  • Acum, omul este cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.


Un bărbat din Mihai Viteazu, de 68 de ani, s-a ales cu dosar penal după ce a fost jefuit.

Iar asta, după ce oamenii legii au găsit banii și cardurile care îi fuseseră sustrase, la pachet cu un pistol pentru care acesta nu deținea acte.

Acum, omul este cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

În paralel, individul care îi furase bunurile a fost și el prins de polițiști.

Iată comunicatul oficial al IPJ Constanța:

Urmare a cercetărilor privind săvârșirea unei infracțiuni de furt, polițiști din cadrul Secției 6 Rurală Cernavodă au identificat un bărbat de 40 ani, bănuit de comiterea faptei. Astfel, la data de 3 septembrie a.c., în jurul orei 22.50, acesta ar fi pătruns într-un imobil din comuna Mihai Viteazu și ar fi sustras o geantă care conținea bani, un pistol și mai multe carduri. 
În urma cercetărilor, polițiștii au recuperat în totalitate prejudiciul creat și au stabilit că persoana vătămată, un bărbat de 68 de ani, nu deține documente de proveniență pentru arma în cauză, aceasta fiind ridicată în vederea stabilirii faptului dacă face parte din categoria armelor letale sau neletale. Banii și cardurile bancare au fost înapoiate proprietarului.
În cauză, polițiștii au reținut în sarcina bărbatului de 40 de ani săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar în sarcina persoanei vătămate s-a reținut săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii