Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:30 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ solicită ajutorul nostru Cine sunt „cetăţenii germani" care au înşelat o femeie de 91 de ani

ro

15 May, 2012 00:00 1459 Marime text

robot.jpgCriminaliştii au întocmit portretul vorbit al unuia dintre suspecţii care au sustras o sumă de bani din locuinţa unei familii de pensionari din municipiul Constanţa.

La data de 12 mai, ora 15.30, poliţiştii Secţiei 1 au fost sesizaţi prin 112, de către o femeie în vârstă de 91 de ani, din municipiul Constanţa, cu privire la faptul că în ziua respectivă, în jurul orei 11.00, în timp ce se afla în Piaţa Tomis III, a fost abordată de către un bărbat şi o femeie, care, sub pretextul că sunt cetăţeni germani şi nu cunosc oraşul, i-au cerut să-i conducă şi să le arate Spitalul Clinic Judeţean Constanţa, unde s-ar afla internat în stare gravă un membru al familiei.Reclamanta a fost de acord şi s-a deplasat la spital cu autoturismul suspecţilor, culoare închisă (posibil neagră), ale cărui număr de înmatriculare şi marcă nu le poate preciza. La spital, femeia ce s-a recomandat a fi cetăţean străin a coborât cu intenţia de a intra în spital, iar după circa 10 minute a revenit şi i-a solicitat cu împrumut reclamantei o sumă de bani pe o durată de 3 ore, motivând că are nevoie de bani româneşti pentru medicamente şi plata consultaţiei. Pentru a-i întări victimei convingerea, persoanele în cauză au oferit ca „garanţie" o geantă cu fermoar, ce s-a dovedit ulterior a fi goală, încuiată cu lacăt model chinezesc, în care au simulat că au introdus o sumă de bani în valută. Victima s-a deplasat ulterior cu suspecţii la domiciliu său, unde precizează că le-a oferit suma de 3.200 de lei. După plecarea persoanelor, victima a constatat şi lipsa sumei de 11.900 de lei, pe care o avea în locuinţă şi pe care o lăsase pe un pat după ce a dat suma de 3.200 de lei persoanelor. Cu privire la faptul că a fost înşelată, femeia şi-a dat seama în momentul în care a constatat că „străinii" nu au mai revenit în termenul stabilit cu aceştia, imediat apelând la sprijinul organelor de poliţie.

Pe baza declaraţiei reclamantei au fost stabilite următoarele semnalmente:

Bărbatul - aproximativ 45-50 ani, înălţime 1.65-1.70 m, solid, păr şaten, tuns scurt, îmbrăcat cu cămaşă albastră cu carouri şi pantalon din stofă de culoare deschisă, cu accent unguresc, simulând că vorbeşte cu greu limba română.

Femeia - aproximativ 40 ani, înălţime aproximativ 1.60-1.65 m, constituţie atletică, pe cap cu pălărie de soare, îmbrăcată cu bluză de culoare galbenă cu flori multicolore.Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi furt calificat.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii