Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:46 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Investigator sub acoperire, ameninţat cu pistolul în parcarea unui club din Mamaia. Dosarul, amânat pentru luna viitoare

ro

24 Feb, 2015 00:00 3566 Marime text


Curtea de Apel Constanţa a amânat, pentru luna viitoare, dosarul celor patru angajaţi ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Constanţa judecaţi pentru fapte de corupţie.
 
Bogdan Mircea Teodorescu, Vlad Ştefan Zaharia, Dragoş Emil Petcu şi Cristian Dolană au fost trimişi în judecată, pe data de 10 septembrie 2013, de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Teodorescu, Zaharia şi Petcu sunt acuzaţi de tortură, lipsire de libertate în mod ilegal, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals intelectual. Dolană a fost deferit Justiţiei pentru tortură şi complicitate la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal. Dosarul a fost trimis spre soluţionare judecătoarei Viorica Lungu, din Curtea de Apel Constanţa. Următorul termen a fost stabilit pentru data de 4 martie, în vederea observării raportului de expertiză depus în cauză.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, „în noaptea de 2/3 mai 2013, inculpaţii Teodorescu Bogdan Mircea, Zaharia Vlad Ştefan, Petcu Dragoş Emil, Dolană Cristian (toţi lucrători în cadrul BCCO Constanţa) desfăşurau o acţiune pe linia combaterii traficului de droguri în zona unui club din staţiunea Mamaia, timp în care în aceeaşi zonă îşi desfăşura activitatea şi investigatorul sub acoperire T.F.C.“. „În momentul în care investigatorul sub acoperire l-a abordat pe inculpatul Petcu Dragoş Emil, oferindu-i spre vânzare un plic cu substanţă vegetală, de culoare preponderent verde (sub pretextul că ar fi o substanţă stupefiantă), a intervenit şi inculpatul Teodorescu Bogdan Mircea, care i-a luat investigatorului din buzunar portmoneul, iar ceilalţi doi inculpaţi i-au luat telefoanele mobile. Apoi, fără a avea autorizaţie de percheziţie domiciliară, inculpaţii Petcu Dragoş Emil, Teodorescu Bogdan Mircea şi Zaharia Vlad Ştefan l-au condus pe investigatorul sub acoperire în camera sa de hotel, unde au efectuat o percheziţie, context în care au ridicat suma de 2.700 de lei prezentată de acesta din urmă“, conform Parchetului General al României.

„Lipsa de loialitate“

Procurorii au mai arătat în rechizitoriu că „ulterior, pe fondul apariţiei suspiciunii că T.F.C. ar putea să fie investigator sub acoperire, inculpaţii Petcu Dragoş Emil, Teodorescu Bogdan Mircea, Zaharia Vlad Ştefan, Dolană Cristian au declanşat o acţiune susţinută de supunere a acestuia la suferinţe puternice, fizice şi psihice, pentru a obţine de la acesta mărturisirea că este poliţist, lucrând sub acoperire, pentru a-l intimida atât pe acesta, cât şi persoanele care l-au autorizat, precum şi pentru a-l pedepsi pentru «lipsa de loialitate» constând în îndreptarea unor asemenea acţiuni împotriva unor colegi poliţişti şi pentru îndrăzneala de a le fi testat probitatea profesională“.

„Lovit peste picioare cu o bâtă“ 

„Faptele au fost comise în parcarea unui club din Mamaia, în parte în autoturismul de serviciu şi în parte în vecinătatea acestuia. Investigatorul sub acoperire a fost încătuşat, fără a fi întrunite cerinţele legale pentru luarea acestei măsuri, fiind lovit în mod repetat cu pumnii în zona capului pentru a-şi declina calitatea de poliţist; a fost complet dezbrăcat în parcarea menţionată (sub pretextul unei percheziţii corporale) şi lovit peste picioare cu o bâtă. Inculpaţii au proferat ameninţări atât la adresa investigatorului, cât şi a familiei sau colaboratorilor săi, acesta fiind ameninţat la un moment dat cu arma, pe care i-au pus-o la tâmplă şi în zona abdomenului, simulând apăsarea trăgaciului. Inculpaţii au încetat seria violenţelor fizice şi psihice după circa o oră şi jumătate şi numai după ce T.F.C. a recunoscut că este lucrător de poliţie, după care s-au deplasat la sediul instituţiei la care îşi desfăşurau activitatea, întocmind un proces-verbal de constatare, datat 3.05.2013, înscris ce cuprindea o serie de menţiuni false referitoare la acţiunea lor privind investigatorul sub acoperire“, conform rechizitoriului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii