Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:21 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Intervenție dificilă a pompierilor din județul Ialomița, pentru salvarea unui bărbat inconștient aflat pe un islaz

ro

28 Jun, 2021 10:32 1018 Marime text
  • Victima, un bărbat de aproximativ 70 de ani, a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD, transportată și predată în stare de semiconștiență la Spitalul Municipal Urziceni
Prin apel la 112, în jurul orei 22.15, pompierii au fost solicitați să intervină pentru salvarea unei persoane inconștiente aflată pe un islaz pe raza localității Adâncata.

Purtătorul de cuvânt al ISU Ialomița, Ani Cercel spune că la locul solicitării s-au deplasat de urgenţă trei salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni cu o ambulanță SMURD.

Accesul până la victimă nu a putut fi făcut cu ambulanța, datorită drumului greu accesibil (aproximativ un kilometru au parcurs pompierii de unde au lăsat ambulanța până la victimă). Salvatorii cu ajutorul unei tărgi și ajutați de câțiva localnici, au transportat victima până la ambulanță, printr-o zonă afectată de ploi, traversând și râul Prahova pe o punte.

Victima, un bărbat de aproximativ 70 de ani, a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD, transportată și predată în stare de semiconștiență la Spitalul Municipal Urziceni împreună cu un echipaj SAJ solicitat în sprijin.

Sursa foto: ISU Ialomița
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii