Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:42 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Interdicţie prelungită pentru suspecţii din dosarul Portul

ro

13 Feb, 2012 00:00 1300 Marime text

Suspecţii din ancheta „Portul", dosar instrumentat de procurorii anticorupţie şi care priveşte presupusele filiere infracţionale din porturile constănţene, se vor prezenta astăzi la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Surse apropiate cazului spun că cei peste 40 de acuzaţi au fost chemaţi în Bucureşti, la DNA, pentru a li se prelungi măsura preventivă a interdicţiei de a părăsi ţara fără încuviinţarea autorităţilor. De altfel, aceleaşi surse spun că, aşa cum am arătat în ediţiile anterioare, ancheta este finalizată, iar singurul document care mai lipseşte de la dosar este rechizitoriul prin care o parte dintre suspecţi vor fi trimişi în judecată, sub acuzaţii de fapte de corupţie. Totuşi, dat fiind că procurorii anticorupţie doresc prelungirea interdicţiei de a părăsi ţara pentru suspecţi cu încă 30 de zile, este puţin probabil ca actul de inculpare să fie întocmit în următoarele săptămâni. Obligarea de a nu părăsi ţara urmează să expire pe data de 16 februarie. Amintim că printre cei puşi sub acuzare în dosar şi care au interdicţia de a părăsi ţara fără încuviinţarea autorităţilor se numără senatorul Mircea Banias, dar şi directorii vamali Sunai Cadîr şi Liviu Adrian Durbac, alături de fostul vameş şi fost director portuar Eugen Bogatu şi de fostul mahăr al portului Cătălin Aurelian Pilcă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii