Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:39 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Infracţiune de omor la Limanu. „Au lovit-o cu pumnii şi picioarele pe toată suprafaţa corpului”

ro

26 Jan, 2017 12:25 2653 Marime text
Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele informaţii de interes public:
 

„La data de 24 ianuarie 2017, în urma unor investigaţii ample efectuate de procuror şi organele de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa – Serviciul de Investigaţii Criminale, Secţiei 3 de Poliţie Rurală Mangalia şi Postului de Poliţie Limanu, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus reţinerea pe timp de câte 24 de ore a inculpaţilor Murgu Marian Cătălin şi Obreja Cristian Gabriel, ambii din comuna Limanu, judeţul Constanţa, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de omor”.

 

Conform sursei citate, „probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat, ca stare de fapt, că în seara zilei de 21 ianuarie 2017, cei doi inculpaţi, amândoi prieteni vechi ai victimei, iar cel dintâi chiar chiriaşul acesteia, prin acţiuni conjugate şi concomitente, au ucis-o pe victima Constantin Vasile, în vârstă de 40 de ani, pe care, în propria ei locuinţă, din comuna Limanu, str. Mărului, nr.47, au lovit-o în mod repetat cu pumnii şi picioarele pe toată suprafaţa corpului, preponderent în regiunile facială şi toracică, astfel încât i-au provocat nu mai puţin de 18 fracturi costale bilateral pe mai multe linii şi fractură de stern, urmate de producerea unui hemopneumotorax bilateral, leziunile toracico-pulmonare fiind incompatibile cu viaţa. Datele de anchetă au învederat ca mobil al faptei gelozia, inculpatul chiriaş bănuind-o pe victimă că ar avea sau şi-a dori o relaţie intimă cu concubina sa. După comiterea faptei, inculpaţii au creat un scenariu mincinos, potenţial exonerator de responsabilitate penală, după ce au mutat victima din locuinţa în care a fost agresată în locuinţa celui de-al doilea inculpat, de pe strada Atelierelor, nr.7, şi au anunţat autorităţile a doua zi de dimineaţă, prin numărul de urgenţă 112, cărora le-au declarat că victima ar fi sosit la locuinţa respectivă în cursul serii şi că abia dimineaţa au remarcat că prezintă semne de violenţă pe corp. Deşi cu ocazia audierilor, în faţa procurorului au tăgăduit comiterea faptei, după ce au fost reţinuţi şi au luat cunoştinţă de probele din dosar, cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă, ambii inculpaţi au recunoscut în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi uciderea victimei, însă au tăgăduit în continuare mobilul geloziei şi au invocat un conflict spontan, generat de neplata utilităţilor la timp de către chiriaş”, transmite sursa citată.

 
În cauză la data de 25 ianuarie 2017 a fost formulată propunere de arestare preventivă faţă de cei doi inculpaţi pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa.
 

„Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi trimiterea în judecată reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nici o situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie”, se mai arată în comunicatul citat.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii