Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:32 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Încă cinci ani pentru albanezul Blenis

ro

14 Oct, 2010 00:00 1661 Marime text

Magistraţii Curţii de Apel Constanţa, în completul format din preşedintele Viorica Lungu şi judecătorul Marius Cristian Epure, i-au respins apelul albanezului Shyti Blenis împotriva hotărârii prin care a fost condamnat la cinci ani de închisoare, pentru trafic de minori. De menţionat că Blenis se află în executarea unei pedepse cu închisoarea pe viaţă, fiind condamnat pentru omor deosebit de grav, comis asupra familiei Ion, din Mangalia, şi asupra fiicei acestora, Amalia, care avea opt ani când a fost asasinată.

Acuzat într-un nou dosar de trafic de minori şi condamnat în primă instanţă la cinci ani de închisoare, Shyti Blenis a cerut achitarea. În mod asemănător, şi Ştefan Niculescu, individul condamnat alături de el şi în procesul privind asasinatul, dar şi în dosarul acesta, le-a cerut judecătorilor să-l considere nevinovat în acest caz. În schimb, magistraţii Curţii de Apel Constanţa au respins toate apelurile promovate în cauză, inclusiv pe cel al procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Decizia de ieri a judecătorilor Curţii de Apel poate fi atacată în recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Alături de Niculescu şi de Blenis, în dosarul privind traficul de minori este acuzat şi fostul poliţist Răzvan Denis Ciolacu, el fiind de asemenea condamnat în primă instanţă la o pedeapsă de cinci ani de închisoare. Inculpat în proces a fost şi Emil Ivan, el fiind osândit la patru ani de detenţie. În rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, prin care Blenis, Niculescu şi poliţistul au fost deferiţi instanţei, se reţine faptul că, în cursul anului 2004, albanezul, cu sprijinul agentului de poliţie Ciolacu, dar şi al lui Niculescu şi Ivan, ar fi obligat mai multe tinere să se prostitueze, în diferite ţări ale Europei. Procurorii au susţinut că Blenis le-ar fi promit iniţial victimelor sale că le va duce la muncă în străinătate, însă apoi le-ar fi forţat să practice prostituţia. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • justice 15 Oct, 2010 20:08 epure cu teodor nita l au eliberat -cit si aluat atunci cind au pus criminalul in liberatate-coruptie pe fata -deliorga si basescu sa traisca tatal mafiotilor din csm si justitie-ce zic magistratii cinstiti.pe cind dna bucuresti arestyeaza si la constanta un judector un procuror corpt?
  • 666 14 Oct, 2010 09:12 LA MULTI ANI !