Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:40 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Înalta Curte cere declasificarea unui mandat de siguranţă naţională. Este vizat Arpad Paszkany, denunțătorul lui Radu Mazăre

ro

27 May, 2016 00:00 4480 Marime text
Decizie importantă luată de Mariana Ghena, din Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, fost magistrat al Curţii de Apel Constanţa, în dosarul în care Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a fost trimis în judecată alături de fostul viceprimar al Constanţei, Gabi Stan, şi de Sorin Strutinsky.

Instanța a admis cererea formulată de Mazăre şi Strutinsky şi a dispus revenirea cu adresă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie „în vederea indicării pentru fiecare dintre încheierile pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi în cursul urmăririi penale, prin care au fost încuviinţate măsuri de supraveghere tehnică, a ordonanţelor de delegare privind punerea în executare de către lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul D.N.A.- Serviciul Tehnic, urmând a se face precizarea, totodată, dacă beneficiarii secundari .... au calitatea de organe de urmărire penală şi dacă nu, în ce temei legal au fost desemnaţi beneficiari secundari şi care sunt activităţile pe care le-au desfăşurat efectiv în această calitate“.

Mariana Ghena a mai decis efectuarea unei alte adrese către Compartimentul Documente Clasificate din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi solicită să se efectueze demersuri pentru „declasificarea mandatului de siguranţă naţională .... în cazul numitului Paszkany Arpad şi a încheierii care a stat la baza emiterii acestui mandat precum şi pentru declasificarea încheierii în baza căreia a fost emis mandatul ...., cu menţiunea că probele aflate la dosarul cauzei au fost obţinute în baza mandatului ...“

Așa cum precizam și mai sus, deciziile au fost luate de Mariana Ghena, din Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, în dosarul în care Radu Mazăre a fost trimis în judecată alături de fostul viceprimar al Constanţei, Gabi Stan, şi de Sorin Strutinsky. În prezenta cauză au fost deferite Justiţiei şi alte persoane, printre ele aflându-se cinci salariaţi ai Primăriei Constanţa. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii