Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:30 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hram la mănăstirea „Sfinții Dionisie Exiguul și Efrem cel Nou”. Slujbă oficiată de ÎPS Teodosie

ro

29 Aug, 2019 09:05 2968 Marime text
Biroul de comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului a făcut public programul IPS Teodosie în perioada 30 august – 1 septembrie.

Hram la mănăstirea Secu
Vineri, 30 august, mănăstirea Secu își serbează ocrotitorii spirituali: Sfinții Ierarhi Varlaam, Mitropolitul Moldovei, și Ioan de la Râșca și Secu, Episcopul Romanului.

Cu acest prilej, cu binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teodosie va răspunde invitației părintelui arhimandrit Vichentie Amariei, starețul mănăstirii Secu, și va fi prezent la slujbele oficiate la acest așezământ monahal.
 
Hram la biserica „Așezarea în raclă a brâului Maicii Domnului”
În ultima zi a lui Gustar (31 august), în calendarul ortodox este consemnată sărbătoarea Așezarea în raclă a cinstitului brâu al Maicii Domnului. Cu acest prilej, vineri, 30 august, de la ora 18.00, IPS Teodosie va oficia slujba Vecerniei unită cu Litia la biserica „Așezarea în raclă a brâului Maicii Domnului și Sfânta Cruce” din Constanța (str. Merișor, nr. 13, zona Trocadero - Coiciu).

Tot aici, pe 29 august vor fi aduse spre cinstire moaștele Sfântului Nectarie, care vor rămâne până duminică după-amiază.
 
Cinstirea Sfântului Simeon Stâlpnicul la Catedrala arhiepiscopală
Pe data de 1 septembrie, Biserica Ortodoxă îi cintește pe Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul, ale cărui moaște se află la Catedrala arhiepiscopală, pe Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (cel Smerit) și, totodată, marchează începutul anului bisericesc.
 
Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul s-a născut la sfârșitul secolului IV, într-un sat din ținutul Ciliciei, tatăl său fiind păstor. La doar 13 ani, impresionat de cuvintele Predicii de pe munte, Simeon a decis să-și dedice viața lui Hristos. A mers la o mănăstire din apropiere, unde a fost primit doar după ce i-a fost pusă la încercare credința. Aici și-a dedicat viața unei asceze severe. După un timp, s-a retras în munte, în apropierea satului Telanissa, și s-a adăpostit într-o chilie săpată în piatră. Vreme de 40 de zile, în perioada Postului Mare, petrecea în rugăciune continuă, fără hrană și fără apă, primele 20 de zile stând doar în picioare, iar următoarele șezând. Liniștea fiindu-i tulburată de mulțimea de creștini care îl căutau pentru darurile spirituale primite, sfântul și-a construit o mică chilie în vârful unui stâlp, inițial cu înălțimea de 4 metri, fiind primul stâlpnic din istoria Bisericii. De aici a continuat să-i conducă pe creștini pe calea mântuirii. A trecut la Domnul în anul 459.
 
Sâmbătă, 31 august, de la ora 8.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, apoi va oficia slujba de pomenire a Arhiepiscopului Lucian Florea, al Tomisului, la împlinirea a 15 ani de la mutarea către Domnul.

 Începutul anului bisericesc. Hram la mănăstirea „Sfinții Dionisie Exiguul și Efrem cel Nou”.

Conform hotărârii primului Sinod Ecumenic, la data de 1 septembrie creştinii încep un an nou bisericesc, în amintirea momentului în care Hristos îşi începe activitatea de propovăduire, prin citirea unui text din profetul Isaia în sinagogă. Totodată, în decursul unui an bisericesc se amintește întreaga activitate pământească a Mântuitorului, ca şi cum fiecare credincios ar retrăi, an de an, momentele importante ale activităţii de răscumpărare a lui Iisus Hristos.
Un alt moment semnificativ legat de data de 1 septembrie este şi începutul indictionului, o perioadă de 15 ani conform vechiului calendar roman. Latinescul indictio se traduce din latină prin declarație, poruncă, indicare (a ceva).

Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul este considerat părintele erei creştine şi al dreptului bisericesc. A fost canonizat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa din 8-9 iulie 2008, cu data de prăznuire 1 septembrie, când este începutul anului bisericesc. Proclamarea locală a canonizării a avut loc pe 2 noiembrie 2008, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa. Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (cel Mic sau Smerit) s-a născut în Scythia Minor între anii 460-470 şi a murit în Italia, la Vivarium, pe la 545-550. Cercetătorii l-au numit fie „erudit daco-roman”, fie „Dionisie Romanul, o podoabă a Bisericii noastre strămoşeşti”. S-a format în şcolile şi mănăstirile din Dobrogea, a intrat de tânăr în mănăstire şi a ajuns în Orient pentru a cunoaşte mediul monahal din aceste părţi, dar, din cauza răspândirii monofizitismului, a rămas puţină vreme acolo, plecând la Constantinopol, iar spre sfârşitul anului 496 a mers la Roma, la chemarea papei Ghelasie, care avea nevoie de traducători din limba greacă în limba latină. În Italia a rămas până la sfârşitul vieţii. Avea bune cunoştinţe de astronomie, fapt dovedit în lucrările de cronologie bisericească, fiind inițiatorul calculării erei creştine (actuala cronologie a anilor calendaristici), adică numărarea anilor de la naşterea Mântuitorului Iisus Hristos. Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul a tradus din greacă în latină canoanele primelor patru sinoade ecumenice - Niceea, Constantinopol, Efes şi Calcedon - şi a unor sinoade locale. Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul este și ocrotitorul spiritual al Seminarului teologic liceal ortodox din Constanța.
 
Cu prilejul cinstirii sale, duminică, 1 septembrie, de la ora 8.15, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba de sfințire mică apei, urmată, de la ora 9.00, de Sfânta Liturghie arhierească la mănăstirea „Sfinții Dionisie Exiguul și Efrem cel Nou” din comuna Târgușor (Peștera Liliecilor), așezământ monahal care își va cinsti ocrotitorul. 

Sursă foto: Arhiepiscopia Tomisului

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii