Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:55 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Geanina Terceanu va fi judecată de Bogdan Florin Voinescu! A achitat un inculpat din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa

ro

17 May, 2016 00:00 4688 Marime text


Curtea de Apel Bucureşti a stabilit primul termen de judecată în dosarul în care Geanina Terceanu, fost magistrat al Tribunalului Bucureşti, a fost deferită Justiţiei de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei, pentru luare de mită. În cauză au mai fost trimişi în judecată: Cristian Borcea, fostul preşedinte executiv al Clubului de fotbal „Dinamo”, unul dintre inculpaţii Dosarului Retrocedărilor din Constanţa, fraţii Ioan şi Victor Becali, dar şi avocaţii George Antonie Iorgovan şi Daniel Costel Petre.
 
Geanina Terceanu a fost trimisă în judecată de DNA după ce ar fi luat mită pentru a dispune achitarea atât a lui Borcea, cât şi a fraţilor Becali în celebrul Dosar al Transferurilor.
 
Primul termen al dosarului a fost stabilit pentru data de 26 mai. Cauza a fost trimisă spre soluţionare judecătorului Bogdan Florin Voinescu, din Curtea de Apel Bucureşti. 
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au reţinut că, „în cursul lunii februarie 2009, inculpatei Terceanu Geanina, în calitate de judecător în cadrul Tribunalului București, i-a fost repartizat spre judecare un dosar penal cunoscut în spaţiul public sub numele de Dosarul transferurilor de fotbaliști, cauză în care inculpaţii Becali Ioan, Becali Victor și Borcea Cristian, alături de alţi inculpaţi, fuseseră trimiși în judecată pentru comiterea unor infracţiuni de înșelăciune și de evaziune fiscală“.


 
„La data de 3 aprilie 2012, inculpata Terceanu Geanina a pronunţat în dosarul respectiv o hotărâre de achitare faţă de toţi inculpaţii trimiși în judecată și pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina acestora, achitare pronunţată în temeiul dispoziţiilor art. 10, lit. a din Codul de procedură penală din anul 1968 («fapta nu există»). Potrivit rechizitoriului, pentru a pronunţa această soluţie de achitare, inculpata Terceanu Geanina a primit, în intervalul aprilie 2009 - mai 2012, o sumă totală de 195.000 de euro. Din acest total, suma de 185.000 de euro a fost dată inculpatei Terceanu Geanina de către inculpaţii Becali Ioan și Becali Victor (cei doi fiind fraţi), iar suma de 10.000 de euro a fost dată inculpatei Terceanu Geanina de către inculpatul Borcea Cristian“, conform DNA.
 
„În cursul anului 2009, o parte din banii primiţi în modalitatea de mai sus, respectiv 56.000 de euro, au fost folosiţi de inculpata Terceanu Geanina la achiziţionarea unei locuinţe (al cărei preţ total a fost de 93.000 de euro). Ulterior, la data de 12 noiembrie 2012, hotărârea de achitare pronunţată de către inculpata Terceanu Geanina a fost desfiinţată printr-o decizie penală a Curţii de Apel București - Secţia a II-a Penală, instanţa de control judiciar pronunţând condamnarea inculpaţilor la pedepse privative de libertate“, se mai arată în documentele procurorilor.
 
Cristian Borcea, fostul preşedinte executiv al Clubului de fotbal „Dinamo“, este, după cum precizam şi mai sus, unul dintre inculpaţii Dosarului Retrocedărilor din Constanţa, el fiind judecat, din 2008, în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, alături de mai multe persoane, printre care se află Radu Mazăre, fostul primar al oraşului, şi Nicuşor Constantinescu, preşedintele CJC.
 
Până să fie încătuşată de procurorii DNA, Geanina Terceanu a judecat şi dosarul în care Avraham Morgenstern, apropiat al lui Radu Mazăre, este suspectat că, „în perioada 2009 - 2014, în calitate de administrator al SC Shapir Structures SRL, nu a înregistrat corespunzător veniturile obţinute din trei contracte încheiate cu RAEDPP (Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat) Constanţa şi Confort Urban SRL Constanţa şi nu a înregistrat facturile fiscale aferente acestor venituri, în executarea acestor contracte“.
 
Geanina Terceanu este judecătorul care l-a condamnat, în prima instanţă, la trei ani de închisoare cu executare pe Rudel Obreja, fost președinte al Federaţiei Române de Box.

 Citeşte şi  

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii