Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:17 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul rector al Universităţii Ovidius din Constanţa Tiberius Dănuț Epure are voie să meargă la dentist

ro

05 May, 2014 00:00 2577 Marime text
Tiberius Dănuț Epure, fostul rector al Universităţii Ovidius din Constanţa, judecat de Tribunalul Ilfov în stare de arest la domiciliu, are voie să meargă la dentist. Recent, instanţa a admis cererea formulată de Epure pentru a merge la un cabinet stomatologic. După cum menţionam şi în ediţiile trecute, fostul rector al Universităţii Ovidius este acuzat de luare de mită şi folosire, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. Epure este judecat alături de Gabriela Stanciu, fostul prorector al universităţii, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de luare de mită şi folosire, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. De asemenea, alături de Epure şi de Stanciu, în acelaşi dosar este judecată şi Lucica Toader, persoană fără calitate specială, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de dare de mită.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii