Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:33 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul director al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit– Oficiul județean Tulcea, trimis în judecată de DNA Constanţa. Al doilea suspect ar fi preot

ro

22 Jun, 2017 16:10 3892 Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
 
POPESCU DRAGOȘ-IOAN, la data faptelor director al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit– Oficiul județean Tulcea (actualmente  Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Oficiul județean Tulcea), pentru săvârșirea infracțiunilor de:
-        folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
-        fals intelectual, în formă continuată;
 
GHEORGHE NICOLAE-ALEXANDRU, administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
-        complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
-        fals în înscrisuri sub semnătură privată (2 fapte).

Potrivit unor surse acesta din urmă ar fi preot într-un sat din judeţul Tulcea. 

 Din investigaţiile efectuate s-a stabilit că în perioada aprilie-mai 2014, inculpatul Popescu Dragoș-Ioan, în calitate de director al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit – Oficiul Județean Tulcea, cu rea credință, a coordonat întocmirea, depunerea și declararea ca eligibil, a unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile (în cadrul MĂSURII 112), privind dezvoltarea unei ferme vegetale.
 Beneficiarul cererii de finanțare a fost o persoană interpusă, care în realitate nu îndeplinea condițiile de eligibilitate impuse pentru obținerea unor astfel de fonduri.

În acest context, inculpatul Popescu Dragoș-Ioan, prin intermediul aceleiași persoane interpuse, a folosit mai multe documente și declarații false, parte din ele referindu-se la îndeplinirea condițiilor minime de eligibilitate a proiectului printre care și aceea ca persoana respectivă să fie membru al unei familii de fermieri și să fi lucrat mai mult de 50% din timpul lor de lucru în cadrul unei ferme (nu neapărat în ferma familiei), cu cel puțin 12 luni înaintea instalării ei pe cont propriu la conducerea unei exploatații agricole.

O parte din aceste documente au fost furnizate de inculpatul Gheorghe Nicolae-Alexandru.

Prin aceste demersuri, au fost obținute pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene  în sumă de 107.304 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiile Rurale s-a constituit parte civilă în procesul penal.
 
În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui imobil ce aparține inculpatului Popescu Dragoș-Ioan.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Tulcea, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii