Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:28 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fost coleg cu judecători din Constanţa Averea şi interesele procurorului care-l urmăreşte penal pe Victor Ponta (documente)

ro

06 Jun, 2015 00:00 5338 Marime text
Procurorii Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au anunţat, ieri, că îl urmăresc penal pe Victor Viorel Ponta, premierul României, în dosarul lui Dan Şova.
 
Premierul este cercetat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, dar şi pentru spălare a banilor, cercetările specifice fiind conduse, conform presei centrale, de Jean-Nicolae Uncheşelu. Acesta a fost numit procuror la data de 2 februarie 2011, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, prin decret prezidenţial semnat de Traian Băsescu, fostul preşedinte al României.
 
Tot atunci, Traian Băsescu a semnat şi decretele de numire la Constanța a trei judecători, toți foşti absolvenţi ai Institutului Naţional al Magistraturii.
 
În data de 29 aprilie 2014, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil numirea la Direcția Naţională Anticorupţie a procurorului Uncheşelu.
 
În contextul celor mai sus precizate, ZIUA de Constanța prezintă averea şi interesele procurorului Jean-Nicolae Uncheşelu.
 
Conform datelor puse la dispoziție de Consiliul Superior al Magistraturii, Uncheşelu deține, din 2011, împreună cu soția sa (judecător în Craiova), un apartament în Craiova, în suprafață de 98 de metri pătrați. Familia magistratului are în parcare două automobile (un Hyundai şi un Peugeot), iar în 2011, a luat de la UniCredit suma de 66.000 de euro, scadența fiind stabilită pentru 2026. În ceea ce priveşte veniturile, procurorul a menţionat suma de 67.200 de lei, banii provenind de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj. Procurorul Jean-Nicolae Uncheşelu susține că nu are interese.
 
Uncheşelu este absolvent al Institutului Naţional al Magistraturii, el promovând examenul de capacitate organizat în perioada 6 august - 13 decembrie 2010. Aşa cum arătam şi mai sus, la data de 2 februarie 2011, Uncheşelu a fost numit procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, prin decret prezidenţial, acesta fiind semnat de preşedintele României, pe atunci Traian Băsescu. Tot la începutul lunii februarie 2011, Băsescu a semnat şi decretele necesare numirii în funcţia de judecător, respectiv procuror, a mai multor magistrați la Constanța. Astfel, Daniel Nicola Gheorghiu a fost numit la Judecătoria Tulcea, Cătălin Jigău, Costin Smarandi şi Aniela Adriana Staicu, la Judecătoria Constanţa, iar Constantin Conortos, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.
 
Comunicatul DNA privind prezenta cauza, precum şi declarațiile de avere şi de interese ale procurorului Jean-Nicolae Uncheşelu pot fi citite accesând secţiunea „Documente“.
 
Citeşte şi

Vezi cine sunt
Băsescu a semnat numirea în funcţie a absolvenţilor INM

 
Judecător nou în Secţia Penală a Curţii de Apel Constanţa
Află cine este, de unde vine şi ce avere are! (documente)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii