Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:57 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Focar de infectie in plin centrul orasului

ro

07 Jan, 2004 00:00 784 Marime text

Raiul boschetarilor

Un teren de aproximativ trei sute de metri patrati, aflat la numai cativa metri de bulevardul 1 Mai, a devenit de mai multe luni raiul boschetarilor din zona * In luna februarie a anului trecut, proprietarul a ingradit locul cu un gard scund de sarma si a montat o baraca, dupa care a disparut * Baraca a devenit adapostul oamenilor fara casa, care aproape in fiecare seara se imbata si fac scandal * Terenul este acoperit de gunoaie menajere care, in zilele mai putin reci, emana o duhoare aproape imposibil de suportat * Persoanele care locuiesc in blocurile din vecinatate s-au plans de mai multe ori de faptul ca linistea le este tulburata * Politistii si jandarmii au gonit de cateva ori gasca de boschetari, dar acestia s-au intors a doua zi la baraca, de parca nimic nu s-ar fi intamplat * Singurul care poate pune capat acestei stari de fapt este proprietarul anonim

La numai 150 de metri de gara, in plin centrul Constantei, in spatele unor blocuri de pe bulevardul 1 Mai exista o baraca in care, de mai multe luni de zile, isi gasesc adapost boschetarii. Baraca din tabla, de tipul celor folosite pentru cazarea muncitorilor din constructii, se afla pe un teren privat, in suprafata de aproximativ trei sute de metri patrati, inconjurat de un gard de sarma. Proprietarul acestui teren este, se pare, un barbat de etnie turco-tatara, care a intrat in posesia terenului in cursul lunii februarie a anului trecut. Barbatul s-a multumit sa-si ingradeasca proprietatea cu un gard de sarma inalt de aproape un metru, pe care orice copil mai rasarit il poate trece, daramite barbati in toata firea. Dupa ce a ingradit locul, a adus baraca si s-a laudat noilor vecini de ce vila isi va ridica acolo, barbatul a disparut pur si simplu, nefiind de gasit cu lunile. In timpul acesta, terenul sau a devenit un loc de intalnire a boschetarilor din cartier, care intra in incinta printr-o gaura facuta in gard. In acest fel, curand, locul a devenit un adevarat focar de infectie, aici fiind aduse mereu gunoaie menajere, care produc un miros pestilential, imposibil de suportat. Peste zece boschetari si aurolaci vin aproape in fiecare zi sa innopteze in baraca. Ei consuma bauturi alcoolice, dupa care incep sa faca galagie, deranjand linistea persoanelor care locuiesc in blocurile din preajma. Unul dintre locatari, Nicolae M., ne-a declarat: "In unele nopti este imposibil sa dormi din cauza galagiei pe care o fac. De doua-trei ori, am scos capul pe geam si am strigat la ei, cerandu-le sa inceteze, dar nu am primit altceva decat injuraturi. Am vrut sa ies la ei, dar doi dintre ei sunt cat usa de mari si mi-a fost teama". O femeie care locuieste intr-o casa din apropiere ne-a declarat si ea ca situatia devine din ce in ce mai greu de suportat. Locatarii blocurilor J2 si J3, situate la mai putin de zece metri de baraca, sunt deranjati in toiul noptii de urletele si de scandalurile care izbucnesc, pe fondul consumului excesiv de alcool, intre boschetari. Galagia este cu atat mai mare cu cat oamenii fara casa asmut din placere cainii de paza aflati in curtile vecine. De aceasta situatie sunt afectate peste 40 de familii. De doua sau trei ori, rabdarea persoanelor care locuiesc in blocurile din vecinatate a ajuns la limita si au fost sesizate organele de cercetare penala. Politistii nu au putut face insa altceva decat sa-i alunge, sa-i retina sau sa-i legitimeze pe "locatarii" baracii. Acestia se pare ca se indeletnicesc cu vanzarea deseurilor de fier veci pe care il sustrag din vagoanele de marfa care tranziteaza Portul Constanta. Un alt aspect ingrijorator este ca adesea, in cursul zilei, copiii care locuiesc in vecinatate vin sa se joace in baraca. Aceste "incalcari ale proprietatii" au fost amendate de catre boschetari, care pentru a-si proteja adapostul arunca cu pietre spre "invadatori". Singura speranta pentru ca linistea si ordinea sa fie restabilite in zona este ca proprietarul terenului sa ia masurile necesare. Un gard mai inalt si mai mult interes ar rezolva, fara doar si poate, aceasta problema.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii