Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:14 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Firma din Constanţa vehiculată în dosarul „Mafia Cărnii”, controlată de aproape 40 de ori

ro

02 Apr, 2014 00:00 2124 Marime text
„Pentru deficienţele constatate, s-a dispus luarea unor măsuri specifice, de către conducerea societăţii, au fost acordate termene pentru remediere, iar la verificarea modului de îndeplinire a măsurilor s-a constatat rezolvarea neregulilor”
 
Societatea comercială A&O Maritime Trading SRL, vehiculată în dosarul denumit generic „Mafia cărnii”, a fost controlată de aproape 40 de ori de către inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Constanţa.
 
Unitatea comercială are sediul în municipiul Constanţa, pe strada Interioară (depozit carburanţi) nr. 3, se ocupă de comerţul cu ridicata al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului neprelucrat şi este condusă de Sorin Ioan Oltean şi de Anton Traian Antoniadis, fiul lui Eftimie Antoniadis, fostul preşedinte al comunităţii elene „Elpis” din Constanţa. La solicitarea cotidianului ZIUA de Constanţa, reprezentanţii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au comunicat că, în perioada 2011 - 2014, DSVSA a efectuat un număr de 39 de controale. „Deficienţele constatate în urma acestor controale au constat în: insuficienţa numărului de containere de colectare a deşeurilor, pavimente deteriorate, expirare contract DDD, modul de instruire al personalului, unele disfuncţionalităţi la rampa de recepţie marfă şi reevaluarea stării de sănătate a personalului”, potrivit oficialilor Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Conform aceleiaşi surse, „pentru deficienţele constatate s-a dispus luarea unor măsuri specifice, de către conducerea societăţii, au fost acordate termene pentru remediere, iar la verificarea modului de îndeplinire a măsurilor s-a constat rezolvarea neregulilor”, au conchis reprezentanţii DSVSA Constanţa. Amintim că, în cauză, Bogdan Radu Curticiu, patronul firmei Michelangelo, din Cluj, Nora Anamaria Păcurariu - contabila firmei mai sus precizate, Ionel Călin Ghîţ - medic veterinar şi Olimpiu Mircea Lucaciu - şeful Serviciului Inspecţii din Direcţia Sanitară Veterinară Cluj au fost arestaţi preventiv la solicitarea procurorilor DIICOT.

Aceştia, la data de 12 februarie, au efectuat 102 percheziţii domiciliare pe raza a 18 judeţe, în cadrul unor acţiuni vizând destructurarea a două grupuri infracţionale organizate, formate din 80 de persoane, specializate în infracţiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, punere în circulaţie de produse alterate şi trafic de influenţă. „În cauză există suspiciunea rezonabilă că membrii grupărilor infracţionale organizate, structurate pe mai multe paliere, prin intermediul unor societăţi comerciale din România, achiziţionau în principal carne şi ouă din state membre UE: Olanda, Polonia, Marea Britanie, Germania, fără plata TVA - conform prevederilor legale (operaţiune reală evidenţiată în actele contabile), ulterior marfa fiind vândută către beneficiarul final prin adăugarea TVA. După achiziţionarea reală a mărfurilor din alte state UE, membrii grupării înregistrau livrări fictive către firme „fantomă” din alte state comunitare - coordonate de către exponenţii palierului extern, neidentificaţi până în prezent. Marfa din România era livrată scriptic în Bulgaria, Ungaria sau Cipru, pentru neîncărcarea societăţilor româneşti cu TVA de plată, marfa fiind, în fapt, vândută pe piaţa românească fără înregistrarea în documentele contabile - «la negru»“, potrivit DIICOT.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii