Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:23 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Executorul judecătoresc Vasile Deacu, condamnat! Dosarul merge la Curtea Supremă

ro

21 Feb, 2015 00:00 5167 Marime text
Executorul judecătoresc Vasile Deacu, din Constanţa, a fost condamnat la pedeapsa de un an de închisoare cu suspendare condiţionată pentru neglijenţă în serviciu.
 
Dosarul a fost repartizat completului de judecată C 3 Fond, prezidat de magistratul Dan Iulian Năstase. Judecat în aceeaşi cauză, Hristu Beiu a luat doi ani de închisoare, tot cu suspendare, pentru înşelăciune. Bărbatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în cadrul uneia dintre următoarele două entităţi: Direcţia de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa sau Căminul pentru Persoane Vârstnice din Municipiul Constanţa. Hristu Beiu a mai fost pus la plata către partea civilă (Dan Condrat) a sumei de 44.000 de euro (în echivalent RON la cursul BNR de la data plăţii efective), cu titlu de daune materiale, a sumei de 5.000 de lei, cu titlu de daune morale, respingând restul pretenţiilor morale solicitate până la 10.000 de lei. Decizia Curţii de Apel Constanţa a fost atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii