Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:22 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eugen Bogatu, fost director al Direcţiei Domenii Portuare, și afaceristul Said Baaklini rămân sub control judiciar (document)

ro

30 Apr, 2015 00:00 3036 Marime text
Eugen Bogatu, fost director al Direcţiei Domenii Portuare din Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, și afaceristul libanez Said Baaklini rămân sub control judiciar. Decizia a fost luată de judecătorii Curții de Apel București în dosarul cunoscut generic sub numele de „UCM Reşiţa“, unde apar Adrian Chebuţiu, preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general al SC UCM Reşiţa SA, precum și Adrian Coriolan Preda, director executiv al UCM Reşiţa (funcţiile fiind precizate într-un comunicat DNA din februarie 2011).
 
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti l-a condamnat pe Bogatu, în primă instanță, la doi ani de închisoare pentru favorizarea infractorului şi la alţi doi ani şi şase luni de închisoare pentru intermediere de operaţiuni comerciale de către persoana care, în virtutea atribuţiilor de serviciu, are sarcina de a supraveghea şi controla un agent economic privat, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect foloase necuvenite. Ulterior contopirii, Bogatu s-a ales cu 2,6 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Asta în timp ce Baaklini s-a ales cu patru ani de închisoare pentru tentativă la infracţiunea de stabilire cu rea-credinţa de către contribuabil a taxelor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de restituiri de la bugetul de stat, şi cu şapte ani de închisoare pentru asociere în vederea săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 8, alin. 1 din Legea nr. 241/2005. După contopire, afaceristul libanez a primit şapte ani de detenţie. Mai departe, judecătorii din București au decis ca Preda și Chebuţiu să primească fiecare cinci ani de închisoare.

250 de milioane de euro plus TVA 

În acest dosar, procurorii DNA susțin că, „la data de 31 august 2010, ca rezultat al unei înţelegeri anterioare, SC UCM Reşiţa SA a emis o factură din care rezulta că ar fi vândut către SC Libarom Agri SRL un număr de patru motoare contra sumei totale de 250 de milioane de euro plus TVA“. „Factura a fost emisă pe baza unui contract conţinând obligaţii fictive pentru cei doi contractanţi. Motoarele respective erau într-o avansată stare de degradare, nu erau funcţionale, erau alcătuite din piese uzate, demontate de la alte instalaţii. În aceste condiţii, prin constatare tehnico-ştiinţifică administrată în cauză, a rezultat că valoarea reală a mărfii respective era de aproximativ 214.000 de euro, adică de circa 50 de ori mai mică decât cea consemnată în factură. În baza acestei facturi supraevaluate, în cursul lunii septembrie 2010, SC Libarom Agri SRL, reprezentată de Said Baaklini, a cerut restituirea de la bugetul de stat a taxei pe valoare adăugată (TVA) aferentă acestei tranzacţii, adică suma de 253.749.507 lei, echivalentul a 60 de milioane de euro“, conform DNA.
 
Întregul comunicat poate fi citit accesând secțiunea „Documente“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii