Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:38 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elicopter Mamaia. Cărui om de afaceri din Constanța spune Adevărul că i-ar aparține elicopterul care a făcut mare vâlvă în România (foto+video)

ro

30 Apr, 2018 05:38 14906 Marime text
Elicopterul care era să producă un dezastru în Mamaia a fost filmat cu câteva momente înainte de aterizare, sâmbătă, 28 aprilie, în nordul staţiunii, scrie Adevărul.ro.

Sosirea lui cu invitaţi la deschiderea clubului Nuba era să declanşeze şi alte tragedii, prin furtuna stârnită de trecerea sa la mică înălţime.

Camera de bord a unui taximetrist surprinde venirea aparatului de zbor care aduce invitaţii speciali (pe cântăreţul grec Antonis Remos) la deschiderea clubului de pe plajă, Nuba Beach Club.

Trecerea elicopterului la mică înălţime produce o furtună puternică în care obiecte de dimensiuni mari, nişte panouri, sunt luate pe sus şi aruncate printre oameni, în zona circulată.

Câţiva trecători şi şoferi aflaţi în afara maşinilor trebuie să se ferească fulgerător de obiectele care zboară razant deasupra capetelor lor.
Martorii spun că manevra pilotului de elicopter a fost total greşită de la bun început.

 „Deşi clubul are heliport pe cupolă, pilotul elicopterului n-a reuşit nici la repetiţiile din ajun să aterizeze la punct fix. Aşa că a făcut alegerea cu aterizarea în parcare, ceea ce este extrem de periculos. Dacă parcarea era goală, ar fi fost mai sigur. Dar cu atâţia oameni aflaţi acolo, cu maşini în jur, gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă se dezechilibra aparatul de zbor şi sărea o bucată din elice. Îi omora pe toţi, iar o scânteie ar fi fost de ajuns să ia foc totul. Ar fi fost un dezastru de proporţii“, consideră Claudiu, un client frecvent al localurilor de pe litoral.
 

Adevărul mai spune că ”Elicopterul aparţine companiei JT Air aparţinând omului de afaceri Jean Paul Tucan, din Năvodari, cu proprietăţi imobiliare şi linii de transport. Tucan a fost şef al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa, fiind cel care a instalat sistemul de iluminare pe Podul Agigea la Crăciunul din 2007”. 


Nuba este noul venit pe litoral în categoria cluburilor de fiţe, restaurantul-club din nordul staţiunii Mamaia având inaugurarea sâmbătă, 28 aprilie.
„Cea mai nouă locaţie NUBA, ce se va inaugura în acest weekend, pune la dispoziţia clienţilor inclusiv un heliport pentru a putea ateriza direct cu elicopterul pe plaja Nuba Beach Club“, a fost anunţat în campania de PR.
 

Conform presei economice, clubul aparţine unui trio de oameni de afaceri: Jean Sasu, Alin Negulescu şi Alexandru Nanu. Nuba Beach Club este o investiţie de 2 milioane euro şi se prezintă drept „noul epicentru al Mamaiei“. Este ridicat pe locul unde a avut un beach-bar (Cabo) fiul lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei. 


Clienţii cluburilor de acest gen obişnuiesc să lase note de plată uriaşe după o noapte de distracţie, promovate cu bună ştiinţă ca formă de PR.

Mai citește și 

Imagini noi cu elicopterul care era să rateze decolarea. Cât pe ce să accidenteze turiștii de pe faleza din Mamaia. Zeci de obiecte zburătoare (galerie foto+ video)


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii