Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:24 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA cere cu executare! Şeful CJC - „Sunt nevinovat“ Judecătoarea Suciu se pronunţă azi, de Sfânta Parascheva, în dosarul CMZ (rechizitoriu)

ro

14 Oct, 2015 00:00 1296 Marime text


Judecătoarea Iulia Cezara Suciu, din Tribunalul Constanţa, ar trebui să se pronunţe azi, 14 octombrie, când Biserica Ortodoxă ţine marele praznic al Cuvioasei Parascheva, în dosarul în care Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, este acuzat că ar fi subfinanţat Centrul Militar Zonal Constanţa.
 
Dosarul a avut 31 de termene.
 
Nicuşor Daniel Constantinescu a fost deferit Justiţiei pe data de 25 aprilie 2014, fiind suspectat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată.  
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, „în perioada 2009 - 27 noiembrie 2013, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel, cu ştiinţă și în exercitarea atribuţiilor care decurgeau din calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, în mai multe rânduri nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit în mod defectuos obligaţiile potrivit art. 76 din Legea nr. 446/2006“.
 
„(…) Astfel, în raport de funcţia publică deţinută, inculpatul nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, neefectuând reparaţiile necesare la sediul acestuia, și a dispus rezilierea contractelor pentru furnizarea de utilităţi şi servicii de pază necesare funcţionării în condiţii normale a acestei instituţii. De asemenea, a încercat de mai multe ori să evacueze instituţia din sediul pe care îl ocupa, fapte care au provocat vătămări ale drepturilor şi intereselor legale ale Ministerului Apărării Naţionale, precum şi pagube acestei instituţii“, se mai arată în rechizitoriu. 

Rechizitoriu - Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu (abuz în serviciu) - DNA Constanţa 

La termenul din data de 30 septembrie, Constantinescu a precizat că doreşte să achite, din propriul buzunar, prejudiciul imputat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de aproape 80.000 de lei, însă acest lucru nu înseamnă că îşi asumă responsabilitatea în ceea ce priveşte faptele de care este acuzat.

„De ce răspund numai eu?“ 

„Cred că sunt nevinovat. Încadrarea în această cauză a fost făcută în mod exagerat. Nu s-a făcut o cercetare corectă. Vă spun că sunt nevinovat. (…) Nu am făcut în viaţa mea vreo faptă penală. (…) De ce răspund numai eu? De ce ceilalţi consilieri nu sunt aici? Vă rog să luaţi o hotărâre înţeleaptă“, a mai spus şeful CJC, la ultimul termen de judecată.

Nadia Zlate a cerut închisoare cu executare“

Nadia Zlate, reprezentant al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, a cerut ca şeful CJC să fie condamnat la închisoare cu executare. Oricare va fi decizia judecătoarei Iulia Cezara Suciu, ea va putea fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

 Citeşte şi 
Un nou atac la adresa Justiţiei - Nicuşor Constantinescu, „ţinta numărul şapte“ a DNA-ului, se plânge preşedintelui Klaus Iohannis
DNA cere închisoare cu executare pentru şeful CJC - Nicuşor plăteşte, dar nu recunoaşte faptele imputate de procurori (rechizitorii)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii