Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:46 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Din „secretele" masoneriei? Nelu Negrea vrea să conducă Farul Ospitalier. Instanţa, nu

ro

29 May, 2012 00:00 6118 Marime text

Farul-judecatoriaconstantasediu.jpgPreşedintele Gabriel Tudorancea a fost înlocuit cu proaspăt numitul Nelu Negrea, rolul de vicepreşedinte a fost preluat de Ion Nicolae, de la Mihail Sandy Bica, iar noul secretar general a devenit juristul Claudiu Octavian Ceti, care l-a înlocuit pe Călin Dragomir Marinescu

Cu un nume ce trimite spre misterul masoneriei şi asociaţiile vechi francmasonice, asociaţia Farul Ospitalier Constanţa se organizează şi reorganizează. În penultima solicitare adresată Judecătoriei Constanţa, Nelu Negrea urma să-i ia locul lui Gabriel Tudorancea, în funcţia de preşedinte al asociaţiei. Şi totuşi, judecătorii constănţeni le-au respins cererea asociaţiei cu rezonanţă masonică, dat fiind faptul că numărul membrilor intraţi şi al celor plecaţi din asociaţie era foarte mare, iar reprezentanţii asociaţiei nu au depus la dosar cererile de adeziune. În prezent, Farul Ospitalier s-a adresat din nou instanţei.

Schimbări de trupe la asociaţia supranumită „loja foştilor ofiţeri". Încă din septembrie anul trecut, conducerea Farului Ospitalier a fost schimbată în totalitate. Numai că instanţa, cel puţin momentan, pare să nu vrea să ia act de schimbările intervenite în conducerea asociaţiei. Concret, pe rolul Judecătoriei Constanţa se află dosarul cu numărul 3041/212/2012, cauză intrată în atenţia judecătorilor constănţeni în această primăvară. Prin cererea înaintată instanţei, Asociaţia Farul Ospitalier Constanţa a solicitat aprobarea modificărilor intervenite la actele constitutive ale asociaţiei, în conformitate cu Hotărârea nr. 1/15.09.2011. Astfel, conform documentelor de la dosar, în hotărârea cu pricina se arată că au fost cooptaţi noi membri în asociaţie, în baza cererilor acestora de adeziune. Chiar mai mult decât atât şi, poate, mai important, este faptul că s-a schimbat şi conducerea asociaţiei. În acest sens, funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte şi secretar general de consiliu director le-au revenit unor alţi membri. Mai exact, preşedintele Gabriel Tudorancea a fost înlocuit cu proaspăt numitul Nelu Negrea, rolul de vicepreşedinte a fost preluat de Ion Nicolae, de la Mihail Sandy Bica, iar noul secretar general a devenit juristul Claudiu Octavian Ceti, care l-a înlocuit pe Călin Dragomir Marinescu.

Cine a luat locul cui

farul-saladejudecata.jpgÎn plus, potrivit instanţei, „s-a luat act de retragerea din funcţie a cenzorului Drăgoi Cristian şi numirea în această funcţie a asociatului Vieru Cornel". De asemenea, „s-a luat act de retragerea din asociaţie a asociatului Delca Nicu" şi s-a decis modificarea unor articole din statutul asociaţiei. Pentru a primi aprobarea instanţei pentru noile modificări, reprezentanţii Farului Ospitalier au depus la dosarul cauzei Hotărârea nr. 1/15.09.2011, procesul-verbal al adunării generale din 15.09.2011, statutul şi actul constitutiv al asociaţiei. Toate bune şi frumoase, numai că se pare că lucrurile s-au cam împotmolit la instanţă. Astfel, la termenul de judecată din 21 februarie 2012, „în vederea verificării legalităţii modificărilor actelor constitutive ale Asociaţiei Farul Ospitalier Constanţa, având în vedere numărul mare de persoane cooptate în asociaţie, precum şi cele retrase din asociaţie, instanţa a dispus citarea petentei (nr. Farul Ospitalier) cu menţiunea de a depune la dosar toate cererile de adeziune şi de retragere din asociaţie la care se face referire în Hotărârea nr. 1/15.09.2011".

Schimbări prea mari în rândul membrilor

Cu alte cuvinte, pentru că schimbările între membri erau prea mari şi au venit, dar au şi plecat foarte mulţi oameni din asociaţie, magistraţii Judecătoriei Constanţa, în completul prezidat de judecătoarea Andreea Cecilia Vlad, a solicitat să vadă cererile de adeziune. Doar că reprezentanţii Asociaţiei Farul Ospitalier nu s-au conformat hotărârii instanţei: „legal citată cu aceste menţiuni, petenta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei şi nu a depus la dosar înscrisurile solicitate". În aceste condiţii, „întrucât nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte adeziunea sau retragerea unor asociaţi, pentru a se verifica legalitatea şi veridicitatea celor stabilite prin Hotărârea nr. 1/15.09.2011, instanţa va respinge cererea petentei ca neîntemeiată". Şi aşa, noua conducere nu şi-a putut intra în pâine. În prezent, aşa cum am menţionat Farul Ospitalier s-a adresat din nou instanţei de judecată, urmând ca solicitarea să le fie analizată la sfârşitul acestei săptămâni.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii