Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:37 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DIICOT Constanţa are un procuror nou

ro

23 Jan, 2012 00:00 2032 Marime text
Anchetatori noi la Serviciul Teritorial Constanţa al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Magistratul constănţean Ionuţ Daniel Ţucă, care îşi desfăşura activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, a fost declarat admis la interviul pentru funcţie susţinut la Bucureşti.

Numele procurorului constănţean figurează alături de alţi 13 magistraţi care au optat pentru posturile de procurori ai Serviciilor Teritoriale ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din ţară. Nouă magistraţi care s-au prezentat la interviu au fost respinşi, însă este de menţionat că Ionuţ Daniel Ţucă a fost singurul care şi-a exprimat opţiunea pentru postul vacant de la DIICOT Constanţa. De altfel, la momentul la care s-a publicat anunţul privind funcţia de la Constanţa, reprezentanţii DIICOT au anunţat scoaterea la concurs şi a altor 37 de posturi, la toate Serviciile Teritoriale din ţară, dar şi în cadrul Structurii Centrale. Conform anunţului, cererile de înscriere la examenul de admitere constând în interviu urmau să fie depuse până la data de 10 ianuarie la Biroul de Resurse Umane al DIICOT şi trebuiau însoţite de un „referat privind aprecierea activităţii profesionale a procurorului şi a conduitei acestuia, un curriculum vitae şi o mapă conţinând lucrări considerate reprezentative pentru activitatea desfăşurată până în prezent". Totodată, se preciza în anunţ că „cererile de înscriere la interviu, adresate procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, trebuie să conţină numele şi prenumele candidatului, unitatea la care îşi desfăşoară activitatea la momentul formulării cererii, vechimea în funcţia de procuror, calificativul «foarte bine» primit la ultima evaluare (raportul de evaluare va fi ataşat cererii), menţiunea că nu a fost sancţionat disciplinar în ultimii trei ani şi opţiunea/opţiunile candidatului pentru postul pe care doreşte să-l ocupe". Interviul a avut loc la începutul săptămânii trecute, pe 17 ianuarie, iar rezultatele s-au afişat la sfârşitul săptămânii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii