Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:59 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cutremur în lumea afaceriştilor constănţeni Au fost arestaţi Corneliu Caraion şi Luigi Pescaru

ro

16 Jan, 2012 00:00 8954 Marime text
Business man-ul constănţean Corneliu Caraion a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, judecătorii considerând că lăsarea sa în libertate ar fi un pericol pentru societate, în condiţiile în care faptele pentru care este cercetat se pedepsesc cu peste patru ani de închisoare. Surse avizate spun că lui Caraion i s-ar imputa fapte legate de evaziune fiscală cu cereale. Alături de el, judecătorii constănţeni au dispus arestarea preventivă şi a lui Luigi Pescaru, în vârstă de 35 de ani.

Mandatele de arestare au fost emise vineri seara, în jurul orei 23.00. Conform documentelor oficiale, Corneliu Caraion figurează în cinci societăţi comerciale, înfiinţate în perioada 2006 - 2011. Astfel, numele lui Caraion se leagă de Carco Holding SRL, SC Carco Grup SRL, Carco Trading Cereal SRL, Caraion Corneliu Întreprindere Individuală şi Carco Holding Cereal SRL. Conform datelor oficiale, societatea Carco Holding a fost înfiinţată în anul 2006 şi are ca obiect principal de activitate „comerţul cu ridicata al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului neprelucrat". În 2010, societatea a avut o cifră de afaceri de 187.243.209 lei, opt salariaţi şi profitul net 2.986.198 de lei, în condiţiile în care datoriile totale erau de 942.648 de lei. În mai 2009, numele lui Luigi Pescaru apare în firma Carco Grup, societate deschisă în 2006 şi în care Caraion era asociat cu Eliza Pescaru. Luigi devine acţionar şi administrator după retragerea Elizei Pescaru, iar câteva luni mai târziu, Caraion şi Luigi Pescaru deschid un punct de lucru al firmei în satul Stupina, din comuna Crucea.

Firmă divizată

În octombrie 2010, Luigi Pescaru se retrage din firmă, în locul său venind Mirela-Cristina Caraion, care deţinea 5% din afacere. De altfel, numele Mirelei Cristina Caraion va figura din iulie 2011 şi în societatea Carco Trading Cereal SRL, firmă înfiinţată în anul 2007 cu obiectul principal de activitate reprezentat de „comerţul cu ridicata al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului neprelucrat". Tânăra a fost cooptată ca asociat de acelaşi Corneliu Caraion, tot cu 5%. În august 2011, sediul social al firmei a fost schimbat, noul sediu fiind pe strada Dionisie cel Mic, la numărul 3, construcţia C1, parter. Foarte interesant, numele lui Luigi Pescaru apare şi în firma Carco Holding Cereal SRL, înfiinţată în 2011, prin divizarea societăţii Carco Holding, divizare ce ar fi fost dictată în concordanţă cu obiectul principal de activitate al societăţii, anume comerţul cu ridicata al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului neprelucrat, dar şi „faţă de dezvoltarea obiectului secundar de activitate al societăţii, anume recuperarea materialelor reciclabile sortate". Cu alte cuvinte, societatea a fost divizată dat fiind că „s-a constatat necesară eficientizarea derulării şi coordonării celor două activităţi (inclusiv prin separarea şi specializarea structurilor de management şi de administraţie, a pieţei şi a portofoliului de clienţi, a fondurilor necesare celor două activităţi)". Nu în ultimul rând, numele afaceristului Corneliu Caraion figurează şi în „Caraion Corneliu Întreprindere Individuală", afacere deschisă în 2011. Decizia Tribunalului Constanţa de a emite mandatele preventive pe numele celor doi afacerişti poate fi atacată în recurs, la Curtea de Apel Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii