Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:40 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Curtea de Apel Constanţa a confiscat peste 850.000 de euro Trimişi în judecată pentru trafic de minori, condamnaţi la ani grei de puşcărie

ro

12 Apr, 2013 00:00 2272 Marime text

Mai multe persoane trimise în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de minori, au fost condamnate, ieri, la ani grei de închisoare.


Mai exact, Curtea de Apel Constanţa a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, condamnându-l pe
Robert Paul Ghiţă la pedeapsa de 12 ani de închisoare. De la acesta, instanţa de judecată a dispus confiscarea specială a echivalentului în lei la data plăţii, conform cursului oficial BNR, a sumei de 858.000 de euro. Mai departe, în acelaşi dosar, Lavinia Pavel s-a ales cu zece ani de închisoare, Geta Gheorghe cu cinci ani, Alexandrina Anghel cu şapte ani de închisoare, iar Ninel Beşleagă va trebui să execute pedeapsa de cinci ani închisoare. De la Beşleagă, judecătorii au dispus confiscarea specială a echivalentului în lei la data plăţii, conform cursului oficial BNR, a sumei de 12.000 de euro. Florin Ghiţă s-a ales cu trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de şase ani, în timp ce Dănuţ Ghiţă a fost osândit la şapte ani de închisoare. Curtea de Apel Constanţa a admis, în parte, acţiunile civile formulate de părţile civile, obligându-i în solidar pe inculpaţi la plata sumei de 2.500 de euro, echivalent în lei la data plăţii efective, conform cursului oficial BNR, cu titlul de daune morale. În continuare, judecătorii curţii au menţinut măsura obligării de a nu părăsi ţara dispusă faţă de inculpaţi. Decizia de ieri a instanţei de judecată nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a României, în zece zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Procurorii DIICOT Constanţa susţin că cei condamnaţi în acest dosar ar fi păcălit mai multe fete din Constanţa, Călăraşi şi Bucureşti cu locuri de muncă în străinătate, însă, odată ajunse peste graniţă, tinerele ar fi fost obligate să se prostitueze.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii