Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:17 20 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum încearcă DNA să-l menţină în arest pe Mircea Băsescu

ro

08 Sep, 2014 00:00 714 Marime text
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul de Combatere a Corupţiei vor cere, azi, Tribunalului Constanţa, prelungirea măsurii arestării preventive în dosarul în care Mircea Băsescu şi Marian Căpăţînă sunt judecaţi pentru trafic de influenţă, respectiv complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă.
 
De menţionat că oricare va fi decizia Tribunalului, ea va putea fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. Mircea Băsescu şi Marian Căpăţînă au fost trimişi în judecată de procurorii DNA la jumătatea lunii iulie. Conform celor de la Anticorupţie, în perioada 20 februarie 2011 - 22 februarie 2012, Băsescu ar fi primit suma de 250.000 de euro de la un denunţător, prin intermediar, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl denunţătorului, precum şi a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obţine o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.
 
Cel care ar fi trebuit să fie pus în libertate era Sandu Anghel, zis şi Bercea Mondial.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii