Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:00 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum îl „promovează” DNA şi Parchetul General al României pe managerul Alexandrei Stan

ro

26 Jun, 2013 00:00 2085 Marime text
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au anunţat, ieri, începerea urmăririi penale faţă de Marcel Vasile Prodan, administrator al SC MAAN Music Studio SRL, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de şantaj. Informarea DNA a venit la câteva zile după ce Parchetul General al României a menţionat că pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa s-a constituit, la data de 18 iunie, o cauză penală ca urmare a plângerii formulate de către cântăreaţa Alexandra Stan, de 24 de ani, împotriva managerului ei artistic, Marcel Vasile Prodan, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj.

Revenind la DNA, procurorii susţin că, „la data de 15 iunie 2013, învinuitul Prodan Vasile Marcel a exercitat violenţe asupra persoanei vătămate, cu scopul de a o determina să renunţe la o sumă de peste 40.000 de euro, pe care partea vătămată o pretindea de la învinuit. Această sumă ar fi trebuit să fie achitată părţii vătămate în baza unui contract comercial încheiat cu SC MAAN Music Studio SRL. Învinuitului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. Faţă de învinuitul Prodan Vasile Marcel, procurorii au luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe un termen de 30 de zile”. Organele de anchetă spun că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

La data de 18 iunie, Biroul de informare publică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că, „pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa s-a constituit o cauză penală ca urmare a plângerii penale formulate de către artista S.A.I. împotriva managerului ei artistic sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj”. „Din conţinutul plângerii se reţine că, pe fondul unor neînţelegeri preexistente, partea vătămată a fost ameninţată şi lovită, în zilele de 14 şi 15.06.2013, de către făptuitor, pentru a o determina pe aceasta să renunţe la pretenţiile materiale solicitate ca urmare a prestaţiilor sale artistice şi încasate de societatea al cărei administrator acesta era”, au conchis reprezentanţii Parchetului General. Alexandra Stan, de 24 de ani, din Constanţa, spune că a fost bătută de managerul său, Marcel Prodan, după ce tânăra i-ar fi cerut banii cuveniţi în urma concertelor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii