Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:09 17 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CSM, mulţumit de activitatea Parchetului Curţii de Apel Constanţa (galerie foto)

ro

19 Feb, 2015 00:00 710 Marime text
Bogdan Gabor, vicepreşedinte Consiliului Superior al Magistraturii, s-a aflat, ieri, la Constanţa, unde a participat la evaluarea activităţilor desfăşurate de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de unităţile din raza teritorială, în anul 2014.
 
În acest context este de menţionat că Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, din circumscripţia Parchetului Curţii de Apel Constanţa, a înregistrat cel mai mare număr de rechizitorii din ţară - 311, pe aceeaşi poziţie situându-se şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, care a întocmit 918 rechizitorii. „Ceea ce conferă o mai mare valoare acestor cifre este faptul că, în comparaţie cu unităţile situate pe poziţia a doua la fiecare nivel, creşterea în ambele situaţii este de circa 50%“, conform datelor oficiale. „Din totalul cauzelor penale înregistrate atât la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, cât şi la parchetele de pe lângă judecătorii, urmărirea penală s-a finalizat într-un număr de 25.392 de cauze, faţă de 26.502 cauze în anul 2013, înregistrându-se în general o scădere cu 1.110 cauze, corespunzătoare unui procent de 4,37%.  Diferenţe semnificative au fost înregistrate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, care a avut o creştere de 528 de cauze, dar şi la PJ Constanţa, unde s-a constatat o reducere de 1.759 de cauze. Se observă, totodată, şi scăderea numărului de rechizitorii de la 2.018 în anul 2013, la 1.658 în anul 2014, procentul fiind de 17,83%. La Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, scăderea este explicată şi prin fluctuaţia mai mare de personal existentă în anul 2014, faţă de anul 2013, ceea ce a generat desemnarea unui număr mai mic de procurori în activitatea de supraveghere a urmăririi penale, cu consecinţa directă a scăderii numărului de dosare soluţionate, inclusiv a rechizitoriilor“, se mai arată în statistica magistraţilor. „Felicit Parchetul Curţii de Apel Constanţa pentru rezultatele bune pe care le-a avut. Se află pe primele locuri în ţară“, a conchis Bogdan Gabor. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii