Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:40 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Copil de un an, cazut in ligheanul cu apa fiarta

ro

19 Feb, 2004 00:00 745 Marime text
Foarte multi copii prescolari au fost, in ultima perioada, victimele unor regretabile accidente. Cauza principala acestor evenimente este nesupravegherea minorilor de catre parinti sau rudele care ii au in grija. Un astfel de caz s-a inregistrat ieri seara in satul Azizia, localitate aflata in sudul judetului nostru, aproape de frontiera romano-bulgara, unde un copil de numai un an si trei luni a fost victima unui grav accident. Micutul Marin Lungu se afla ieri in casa parinteasca, jucandu-se in apropierea mamei sale Georgeta, care se ocupa cu diverse treburi casnice. Baiatul era incaltat cu o pereche de tenisi noi, de care era foarte mandru, dar, surprinzator, acestia aveau sa aiba un rol determinant la producerea accidentului. La un moment dat, Marin Lungu a alunecat si a cazut pe spate, nimerind chiar intr-un lighean cu apa fiarta, pe care mama sa il pregatise pentru a spala rufe. Cu spatele ars aproape in intregime, copilul a fost preluat de o ambulanta chemata de mama sa de la un telefon public aflat in centrul satului. Copilul a fost dus la spitalul din Medgidia, dar medicii de aici au decis transferarea sa la Spitalul Judetean. Adus la Sectia de Urgente a unitatii constantene, Marin Lungu a fost diagnosticat cu arsuri de gradele II si III pe spate. El se afla in prezent in afara oricarui pericol, dar va mai ramane cateva zile internat in cadrul Sectiei de Terapie Intensiva a Clinicii de Pediatrie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii